Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Dan Nica, coordonatorul socialiştilor şi democraţilor în Comisia ITRE

Europarlamentarul gălățean Dan Nica a fost confirmat de către Grupul Socialiștilor și Democraților (S&D) drept coordonator al acestei formațiuni politice în cadrul Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) a Parlamentului European. Confirmarea a avut loc, la Strasbourg, în prima sesiune plenară din noua legislatură a forului european.

În calitatea sa de coordonator politic, europarlamentarul Dan Nica va fi cel care va avea responsabilitatea negocierii din partea S&D a viitoarelor dosare ce vor intra în dezbaterea comisiilor.
La rândul său, Grupul Popularilor Europeni (PPE) l-a desemnat coordonator în cadrul Comisiei ITRE pe germanul Christian Ehler, urmând ca și Grupul Renew să-și desemneze un coordonator la începutul săptămânii viitoare.
Liderul Organizației Județene PSD Galați, Dan Nica, se află la al treilea mandat de europarlamentar. În perioada 2019-2024, el a fost membru al Comisiei ITRE, fiind și președintele grupului deputaților S&D din această comisie.

În calitate de europarlamentar, Dan Nica a fost raportor din partea Parlamentului European pe Programul "Orizont Europa", cel mai important instrument financiar al Uniunii Europene pentru sprijinirea activităților din domeniul cercetării și inovării. Dată fiind reconfirmarea la nivelul conducerii ITRE, este de așteptat ca Dan Nica să-și continue activitatea și în raport cu gestionarea Programului "Orizont Europa".
Dan Nica a inițiat și susținut în cadrul Comisiei ITRE o serie de inițiative europene, precum cele privind dezvoltarea sectorului semiconductorilor la nivelul UE, reglementarea pieței de energie, alocarea unui Fond pentru Tranziție Justă în contextul măsurilor privind reducerea emisiilor de carbon, extinderea Spațiului Schengen etc.

Pe de altă parte, perioada următoare europarlamentarii sunt chemați să răspundă unor provocări importante, precum măsurile de protejare a industriei europene sau regândirea unor măsuri din cadrul "Green Deal", pentru păstrarea competitivității economiei europene.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Cristian Sâmbătă, 20 Iulie 2024 04:24 109.166.135.*** Link la comentariu

Românii mulțumesc dl. Nica că în România nu s-a implementat tehnologia IT , la primārii , la ANAF , la poliție , la Casa de pensii , la Casa de sănătate . Vă dați seama , când a căzut Windows ce am fi pățit ....acum suntem fericiți putem sta la cozi liniștiți , a căzut tot nu mai are ce să cadă .?

postat de Sosoaca Presedinte! Sâmbătă, 20 Iulie 2024 11:13 5.13.206.*** Link la comentariu

@Cristi…Nu fii rau, “La al zecelea congres,domnul este reales”! Atunci Win 11,12,13,14 nu vor mai functiona si dar nici serverele Primariei GL nu vor porni! Asta fiindca vor fi dotate cu senzori “fum, alcool, pupila sefului”, comuni! Si la cata abureala e pe acolo….

postat de Fani Duminică, 21 Iulie 2024 10:58 84.232.141.*** Link la comentariu

Pentru multi, si pentru el, bani foarte multi, luati moca si activitati, mai incolo, cum a facuto fiind si in guvern…

postat de gheorghe Marți, 23 Iulie 2024 03:21 96.49.29.*** Link la comentariu

Acolo serveste interesele "europoene", ca asa a semnat angajament. Nu va faceti iluzii; fie francmason, fie eurodeputat socialist, verde, popular sau asemenea.., talmudistii sa profite nu fraieri care stau in UE si ii voteaza sau nu - adica ii lasa sa ii conduca, fiind complici ca nu i-au oprit.

postat de Terente...din Galati Marți, 23 Iulie 2024 09:00 89.137.229.*** Link la comentariu

D-le Nica, ati reusit chiar de pe o pozitie neonoranta , sa veniti iar la Bruxelles...Facem ceva si pt orasul Galati, sau doar praf in ochi. Unde-i fabrica de baterii, unde-s celelalte promisiuni, d-le?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.