Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UPDATE. Primăria a găsit consultant pentru proiectul unui nou stadion la Galaţi

"Dăm drumul la studiul de fezabilitate pentru viitorul stadion de la Galați, ce urmează a fi (re)reconstruit pe baza Stadionului «Dunărea». Va fi un stadion de 25.000, maximum 30.000 de locuri", anunţa primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, pe 22 aprilie 2024, într-o conferinţă de presă susţinută alături de antrenorul Dorinel Munteanu. Iată că, la aproape patru luni distanţă, Primăria Galaţi a găsit consultant pentru licitaţia care va fi organizată pentru prima fază a acestui proiect - studiul de fezabilitate!

Potrivit datelor din Serviciul Electronic de Achiziţii Publice, pe 19 august 2025, Primăria municipiului Galaţi a demarat o procedură de cumpărare directă pentru "Servicii de consultanţă pentru proiectare - faza studiu de fezabilitate - aferentă construirii Stadionului «Dunărea»". Valoarea estimată a acestei proceduri este de 20.000 de lei fără TVA, iar ofertantul de la care Primăria a primit răspuns este firma CCAT Solution Grup, din Bucureşti. Oferta a fost acceptată, aşa că marţi, 20 august, la ora 14,45, achiziţia s-a încheiat cu succes.

Potrivit caietului de sarcini al procedurii, Primăria are nevoie de "servicii de consultanţă pentru derularea procedurii de atribuire pentru proiectare - faza SF - aferente construirii Stadionului «Dunărea»". Consultanţa vizează organizarea licitaţiei deschise pentru studiul de fezabilitate: de la întocmirea documentaţiei (fişă de date, caiet de sarcini, model contract, formulare, strategie de contractare) până la asistenţa în cadrul procedurii şi semnarea contractului.

Durata contractului de consultanţă este de opt luni, cu posibilitatea de prelungire, fără costuri suplimentare, în cazul în care contractul de proiectare nu este semnat.
Iată cum argumentează Primăria necesitatea investiţiei.

Ce oferă actualul stadion

Conform documentaţiei întocmite de Primărie, starea actuală a Stadionului "Dunărea" reprezintă un risc semnificativ în ceea ce priveşte siguranţa şi confortul publicului: infrastructura nu corespunde standardelor moderne de construcţie şi utilizare, tribunele şi facilităţile pentru spectatori sunt depăşite tehnologic şi fizic, scaunele sunt uzate, iar grupurile sanitare şi punctele de alimentaţie publică sunt insuficiente şi neconforme cu normele sanitare actuale.

Primăria mai notează faptul că accesibilitatea actuală este deficitară, iar facilităţile de parcare - insuficiente.

Potrivit autorităţilor, stadionul prezintă deficienţe semnificative şi în ceea ce priveşte sistemele de evacuare şi lipsa unor măsuri de securitate moderne, precum controlul accesului şi supravegherea video.

"Lipsa facilităţilor esenţiale pentru evenimentele de mare anvergură - loje VIP, săli de conferinţe, spaţii comerciale şi de alimentaţie moderne limitează potenţialul comercial al stadionului şi reduc capacitatea de atragere a sponsorilor şi partenerilor strategici", argumentează autorităţile.

În concluzie: "deficienţele actuale ale Stadionului «Dunărea» subliniază necesitatea urgentă a dezvoltării unui nou stadion, cu o capacitate estimată de circa 25.000 de locuri, care să răspundă cerinţelor moderne de confort, siguranţă şi funcţionalitate", se arată în documentaţie.

De ce ne trebuie un stadion nou

Pentru viitorul stadion, Primăria cere infrastructură de ultimă generaţie, optimizată pentru durabilitate şi confort, cu cele mai avansate tehnologii şi practici de siguranţă, asigurând protecţia optimă a spectatorilor. Noul stadion trebuie să includă soluţii integrate de transport, precum rute dedicate de transport public, ample facilităţi de parcare şi sisteme de management al traficului.

"Investiţia într-un nou stadion este justificată nu doar prin prisma necesităţilor actuale, ci şi a potenţialului de dezvoltare pe termen lung al municipiului Galaţi. Un astfel de proiect ar aduce beneficii economice şi sociale semnificative pentru comunitatea locală. Realizarea unui nou stadion va avea un impact economic semnificativ, va crea numeroase locuri de muncă temporare şi permanente atât în sectorul construcţiilor, cât şi în cel al serviciilor asociate. (…)

Noul stadion va servi drept catalizator pentru îmbunătăţirea infrastructurii urbane în zonele adiacente. Proiectul este indirect asociat şi cu viitoare lucrări de modernizare a drumurilor, extinderea şi îmbunătăţirea reţelelor de transport public şi crearea de noi facilităţi de parcare".

Primăria este convinsă că noul stadion va crea oportunităţi suplimentare de venituri şi ar susţine organizarea de evenimente complexe, de la competiţii sportive internaţionale, la concerte şi conferinţe. În concluzie, va consolida poziţia Galaţiului pe harta sportivă culturală, naţională şi internaţională. Reamintim că ultimul eveniment de anvergură care a avut loc pe acest stadion a fost "Forza ZU", în 2019.

Noua arenă ar urma să fie amplasată pe locul actualului Stadion ”Dunărea” și va costa aproximativ 100 milioane de euro, cea mai mare parte a banilor urmând să provină, cel mai probabil, de la Compania Națională de Investiții (CNI), iar diferența, de la bugetul local. Deocamdată nu există informaţii privind sursa de finanţare a investiţiei.


Serviciii de consultanţă pentru proiectul unui nou stadion la Galaţi

„Servicii de consultanţă pentru proiectare - faza studiu de fezabilitate - aferentă construirii stadionului «Dunărea»”, aceasta este achiziţia directă pe care Primăria municipiului Galaţi a iniţiat-o luni, 19 august 2024, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Valoarea estimată a acestei proceduri este de 20.000 de lei fără TVA, iar ofertantul de la care Primăria aşteaptă răspuns este firma CCAT Solution Grup, din Bucureşti. Achiziţia se află în etapa de deliberare, iar limita de răspuns pentru perfectarea acestei achiziţii este 25 august 2024.

„Gălățenii merită un stadion modern. Oțelul, prin rezultatele minunate din ultima perioadă, aici incluzând calificarea în finala Cupei României, mă obligă să grăbesc etapele necesare pentru un stadion la cele mai înalte standarde. De aceea, în perioada următoare vom realiza studiul de fezabilitate necesar. Este nevoie de o finanțare consistentă pentru lucrări, mai ales de la bugetul național, dar am încredere că împreună vom reuși să avem stadionul pe care ni-l dorim cu toții. Acesta va fi construit pe locul actualului stadion „Nicolae Rainea” ("Dunărea") și va avea 25.000-30.000 de locuri”, declara primarul Ionuţ Pucheanu, într-o conferinţă de presă susţinută pe 22 aprilie 2024, alături de antrenorul Dorinel Munteanu.

Vom reveni cu informaţii privind caietul de sarcini al procedurii, în cadrul căreia Primăria contractează „servicii de consultanţă pentru derularea procedurii de atribuire pentru proiectare - faza SF - aferente construirii stadionului «Dunarea»”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

21 comentarii

postat de mirel Marți, 20 August 2024 09:46 46.97.20.*** Link la comentariu

fotbal si iar fortbal.... un bazin de inot de dimensiuni olimpice nu avem in tot orasul asta care se depopuleaza cu fiecare luna care trece. baia comunala nu se pune , oricum are un program de functionare aproape imposibil / pista de alergare amenajata ? ne rupem gleznele-genunchi pe asfaltulfalezei

postat de GIANI PLATICA Marți, 20 August 2024 10:28 188.26.125.*** Link la comentariu

NU STIU DACA SE OBSERVA FAPTUL CA IN ACESTA PERIOADA VEDEM NUMAI MASINI DE ANGLIA SI GERMANIA ,OARE SE DESCHIDE O FABRICA IN ACEST ORAS ???? ESTE EXACT REZULTATU DEVOLTARII ACESTUI ORAS ,DOAR 0 BARAT SI ATAT! FELICITARI CONDUCATORILOR CA AU TRIMIS TINERII IN OCCIDENT .

postat de Ivascu Marți, 20 August 2024 10:36 92.87.95.*** Link la comentariu

Dupa 90' deviza a fost "STADIOANE SI BISERICI". Amandoua institutiile frecventate cel mult o data pe saptamana, de circa 5% din comunitate. Ceilalti platesc si 5% folosesc.

postat de Cetatean Marți, 20 August 2024 10:36 78.96.85.*** Link la comentariu

Aici sa vedeți lovitura de bani. Studii de fezabilitate , habar nu au dar le place mult asta. Aici bănet de furat. Nimeni nu vede și nu aude. NOI II PLATIM PE TOTI.

postat de Vasile Marți, 20 August 2024 11:16 128.127.121.*** Link la comentariu

Poate îi schimbați și numele! Un fost fotbalist gălățean , nu un arbitru din Bârlad și care făcea ce făcea!( despre morți numai de bine). Nume de fotbaliști State( din anii 70), Ion Ionică, Nae Burcea sau poate faceți un concurs pentru nume!

postat de Adrian Marți, 20 August 2024 11:17 86.124.200.*** Link la comentariu

Nu stiu de ce am impresia ca stadionul o sa se faca ca si aeroportul. :))))))))

postat de Elisaveta Marți, 20 August 2024 12:10 194.105.20.*** Link la comentariu

E de ras, un cuplu de adormit Galatiul: Munteanu - Pucheanu! C2H2O6 vs beton! Stadionul lipseste la Galati cand mizeria si ambrozia colcaie peste tot?????

postat de TONI Marți, 20 August 2024 13:17 5.13.142.*** Link la comentariu

BAZINUL ESTE INAINTEA STADIONULUI

postat de magu Marți, 20 August 2024 13:21 109.166.129.*** Link la comentariu

E bine si stadion dar nu strica ceva investitii si pt. infrastructura altor sporturi sa nu uitam de volei, handbal, hokei, inot, tenis... si cel mai important sa fie accesibile / gratuite pt practicanti si copiii

postat de Pavel Marți, 20 August 2024 13:34 109.166.133.*** Link la comentariu

Au găsit chichița . Nu e fezabilitate , e consultanță. De ce acum.?.vin alegerile , mai e nevoie se bani. De ce 8 luni și nu 4 , alegerile se termină în decembrie. Nu înțeleg de ce nu proiectare-execuție , doar se cunoaște ce se dorește.Nu sunt bani și puțină abureală înainte de alegeri nu strică.

postat de Relu Marți, 20 August 2024 14:00 85.186.244.*** Link la comentariu

se va numi stadionul olimpic Ionut Pucheanu....

postat de MM Marți, 20 August 2024 14:00 5.13.206.*** Link la comentariu

Nu știu de ce am impresia că, dacă și numai dacă se vor începe lucrările, vor începe în anul de grație electoral, 2028. Până atunci se va reîncălzi ciorba electorală cu stadionul prin fel de fel de, consultanțe și binecunoscutele studii de fezabilitate și prefezabilitate.

postat de Mariusica bubulica Marți, 20 August 2024 15:13 86.120.239.*** Link la comentariu

Sincer nu cred prea mult în realizarea acestui obiectiv dar daca tot este sa se facă ceva ar fi de preferat ca în tot acel complex și fie păstrată și pista de alergare pt că sportivii au nevoie și ar fi util și un bazin olimpic; spatiu este.bani sigur vom da. Macar sa rămânem cu ceva

postat de Gigel Marți, 20 August 2024 17:19 5.13.182.*** Link la comentariu

Si ii face si parcare? Ca la noi orice edificiu cu flux mai mare de oameni, nu are parcare.Indiferent ca e spital sau stadion.

postat de sorin Miercuri, 21 August 2024 03:20 194.105.20.*** Link la comentariu

Propun sa se numeasca "Dorinel Munteanu".. si sa-i faca si statuie in fata stadionului..

postat de ADYtza74 Miercuri, 21 August 2024 06:20 109.166.128.*** Link la comentariu

Locuri de parcare ar fi. Sau mai ocupat cu terase ,mașinuțe ,kfs ,etc ,dar loc e. La Oțelul sunt parcări? Deci se poate, hai la treabă.

postat de Martinel Miercuri, 21 August 2024 07:17 173.245.207.*** Link la comentariu

Otelul traieste doar din bani publici și se construiește stadion de 25-30000 locuri.e de rîs și plins.de unde știe puki că vor venii banii publici la nesfârșit.

postat de Roman Miercuri, 21 August 2024 10:09 5.13.164.*** Link la comentariu

Nu cred pana nu vad început și...terminat. Nicolae Burcea ar trebui sa se numească stadionul....sau Zoltan David....uitam prea repede pe unii.

postat de Martinel Miercuri, 21 August 2024 14:54 173.245.207.*** Link la comentariu

Eu zic că trebuie construit stadion de 50000de locuitori.sa se numească Dorinel Munteanu cu familia și Cristi munteanu.trebuie și patru statui in fata, puki cea mai înaltă statuie.c.munteanu cea mai mica. Da toate sa fie din bronz sa dureze o veșnicie...

postat de bastinas Miercuri, 21 August 2024 15:02 46.97.169.*** Link la comentariu

name:ARENA JUDETEANA "PIF"

postat de Biruitorul Vineri, 23 August 2024 13:43 86.124.203.*** Link la comentariu

Aceleași studii de fezabilitate pentru noul stadion precum cele de la aeroport, alte promisiuni electorale, că doar e frumos sa visezi...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.