POT, AUR și SOS, semnături pentru suspendarea lui Iohannis
Partidul Oamenilor Tineri (POT) anunță că 161 de parlamentari POT, AUR și SOS au semnat pentru suspendarea președintelui Klaus Iohannis, iar semnăturile au fost depuse la președintele Camerei Deputaților. „Inițiativa a fost semnată de toți parlamentarii POT, AUR și de 39 de parlamentari de la SOS”, a transmis POT, într-un comunicat.
Anamaria Gavrilă, președinta POT, a declarat că formațiunea sa a inițiat acest demers pentru că România „trebuie să-și păstreze parcursul democratic”. „Am înregistrat inițiativa de suspendare a lui Klaus Iohannis. Este o inițiativă POT la care s-au alăturat și parlamentarii AUR și parlamentarii SOS. Sunt în total 161 de semnături. Minim erau necesare 155 pentru a declanșa această procedură de suspendare. Am vrut să vedeți că nu stăm degeaba, ne mișcăm, încercăm, împreună cu AUR, să obținem și o dezbatere în sesiune extraordinară de urgență a acestei inițiative”, a transmis Anamaria Gavrilă.
Potrivit Constituției, în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, respectiv 234, după consultarea Curții Constituționale. Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută.
Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor, respectiv 155 parlamentari.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a solicitat, marți, convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20 - 24 ianuarie.





Ăștia nu au înțeles că nu pot face ce vor? O țară nu poate sta fără președinte, doar că așa au ei chef. Sau îl vor pe don'Mesia? Ăsta mai bine s-ar întoarce de unde a venit și ne-ar lasa
Scoateti javra asta de neamt odata din fruntea tarii.
Un demers pentru propaganda electorala, fără finalitate datorita condițiilor. Oare ei sunt mai breji ?
Îmi place să văd internauți non-umani - niște nimicuri în drum - care se oftică că se fac demersuri juste, printre care darea afară în șuturi a ficusului inutil și scump de la Cotroceni!
Hai la circ. De aici incolo nu vor vedea interesele tarii, ci cine este la putere. Daca nu este de-al nostru, cautam o chichita ca sa-l dam jos. Cati oameni tineri sunt in POT? Tineri cu sufletul, nu?
E doar o terfelire politică. Ei încearcă să se răzbune pt ca Iohannis le-a stricat combinația cu Georgescu convocând CSAT. Georgescu e creația AUR de unde s-au mai desprins SOS si POT
Dulapul oricum o sa zboare de la Cotroceni. De pe 20 Decembrie si el si actualul guvern sunt ilegitimi. Guvernarea unei tari din UE prin dictatura nu mai poate dura mult.
POT,inca mai pot ca in structurile acestui partid sa activeze cei trecuti de varsta tineretii ! Cat priveste presedinta acestui partid …. se citeste pe fata ei ,avantul,energia,bucuria de a fi tanar !
Netanyahu are emis mandat de arestare international......cu ce drept l-a INVITAT ciolacu in Romania si,mai ales,pentru ce?! Acum este clar cine controleaza tara,de fapt,nu?! steaua in 6 colturi.....