Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cât de atractiv este Galațiul pentru investitori. Ce s-a ales din fabrica de baterii și cea de ulei

„În momentul de față, acea investiție este blocată și, după doi ani jumătate, greu de crezut că belgienii încă mai au apetitul aferent pentru a merge mai departe”, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, despre promisa fabrică de baterii pe care Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE) ar fi trebuit să o dezvolte în Zona Liberă. Politicianul este însă optimist cu privire la interesul altor investitori pentru orașul nostru.

„De două investiții extrem de importante are nevoie Galațiul: infrastructura rutieră și cea portuară. Și una, și cealaltă au început deja. Odată realizate, vom deveni și mai interesanți”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu.

În premieră, politicianul a prezentat un punct de vedere cu privire la proiectul Romvolt, o fabrică de producție de celule pentru bateriile pentru mașini electrice, investiție de 1,4 miliarde de euro, pe care ABEE ar fi trebuit să o dezvolte în Zona Liberă. Un proiect promis în iunie 2022. „Din păcate, belgienii - dincolo de intențiile extrem de bune - n-au reușit să ajungă la un numitor comun cu Guvernul României pentru acel ajutor de stat. În momentul de față, investiția este blocată și, cel mai probabil, după doi ani jumătate, aproape trei, e greu de crezut că belgienii încă mai au apetitul aferent pentru a merge mai departe. Nu s-au dus nici în altă parte, pentru că era speculată, la un moment dat, ideea că se duc în Bulgaria. Nu s-au dus nicăieri, pur și simplu așteaptă să vadă ce se întâmplă pe această piață în momentul de față”, a spus primarul.

Acesta a dat asigurări că municipalitatea este în contact cu diferite companii, că există cereri pentru suprafețe mai mari sau mai mici și că ultima e venită din partea unei companii din Spania. „Permiteți-mi să nu vă dau foarte multe detalii. Dați-mi voie să vă anunț când se dă primul târnăcop pentru construcția de hale. Încep să cred că sunt prea mulți cei care aprind lumânări - nu la vii, pentru genul acesta de investiții la Galați. Oala acoperită nu dă musca în ea”,a  spus Pucheanu.

Primarul susține că proiectul unei fabrici de ulei în Zona Liberă merge mai departe: „Am avut, în ultima lună, două întâlniri cu investitorii de acolo. De aproape un an, s-au lovit de avizul celor de la Agenția de Mediu. Acest investitor lucrează cu niște proiectanți din București. N-au știut cum să abordeze problemele cu Agenția de Mediu de la Galați. Am intervenit atât la Agenția de Mediu, cât și în a găsi un consultant care să le poată scrie memorandumul așa cum vor cei de la Mediu. Pentru că memorandumul lor, până acum, a fost refuzat de trei sau patru ori. Înțeleg că sunt pe punctul de a debloca acest aviz. Sunt ajunse toate utilajele aferente acestei fabrici. Singurele probleme vizează construcția halei, asamblarea utilajelor și acest aviz de mediu. Cu tot respectul, înțelegem protecția mediului, dar uneori rigorile sunt atât de stricte încât devin ușor-ușor de nerealizat”.

Potrivit primarului, și Parcul Industrial este închiriat de diferite companii, atât locale cât și naționale, și ar mai fi aproximativ trei hectare libere.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

26 comentarii

postat de @florin Duminică, 30 Martie 2025 16:04 5.13.188.*** Link la comentariu

Deci,primarul este o fată bătrână,care nu se mărită pentru că nu vrea,nu că nu o ia nimeni.Plus că ține secret numărul de admiratori ascunși.Pensionarii votează!

postat de Adrian Duminică, 30 Martie 2025 16:13 5.13.186.*** Link la comentariu

Aceste investiții vor reveni în atenția publicului cînd va începe viitoarea campanie electorală ptr alegerile locale. Așa reușesc cei ce conduc urbea să își prostească alegătorii.

postat de MM Duminică, 30 Martie 2025 16:23 86.124.202.*** Link la comentariu

Hmm,nea primarele vorbește de cele 2 investiții importante,de parcă s-ar afla la primul mandat de primar.Nea primare,să reții că,nu toți suntem bătuți în cap!Matale ești primar din iunie 2016.Deci,…

postat de Dacă nu știți bancul e și mai rău .. Duminică, 30 Martie 2025 16:24 108.245.201.*** Link la comentariu

Voi chiar mai credeți în spiriduși ?

postat de Bine e să fii investitor străin în Românistan! Duminică, 30 Martie 2025 16:38 86.120.239.*** Link la comentariu

La fel ca în PNRR contribuția majoră revine statului sau a autorităților locale care fac împrumuturi mărind astfel datoriile. Se caută doar mână de lucru pe salariul minim, terenul și scutiri de taxe.

postat de florin Duminică, 30 Martie 2025 17:39 5.13.132.*** Link la comentariu

Sincer fara o criza năprasnică Galațiul nu își va reveni!Avem urgent nevoie de o criza năprasnică !Industrial stam mai prost că în timpul războiului!Nu am pus nimic în loc!

postat de Von Bergovicz Duminică, 30 Martie 2025 18:51 109.166.128.*** Link la comentariu

Plin de alde PINOCCHIO in partidul asta ratat numit PSD

postat de Camelia Duminică, 30 Martie 2025 19:57 86.124.202.*** Link la comentariu

Potcoave de cai morti sau cai verzi pe pereti. Are de unde sa aleaga Pucheanu.

postat de Anti-Lăbar+Anti-USRi Luni, 31 Martie 2025 01:00 86.124.200.*** Link la comentariu

"Investitorii primaverii" sunt niste "rupti in fund" care fac investitii pe banii si garantiile statului roman. Unii dintre galateni,neaparat "anti-pesede" se fac ca nu pricep si cred in "mos'Craciun"

postat de Lex Luni, 31 Martie 2025 05:18 86.124.203.*** Link la comentariu

Fabrica de baterii era o escrocherie unde statul platea majoritatea constructiei si belgienii luau tot profitul. Trebuie sa fii tampit sa planga dupa ei.

postat de Gălățean Luni, 31 Martie 2025 05:39 5.2.209.*** Link la comentariu

Despre care infrastructură vorbeste? Fără centură ocolitoare (promisă, semnată de 3 ani, fără acoperire financiară - deci o goangă) nu dezvolți acea zonă!

postat de Cetățean Luni, 31 Martie 2025 05:41 5.2.209.*** Link la comentariu

Care o fi diferența dintre Zona Liberă și Parcul Industrial? In afară numărul de directori!

postat de Giovany Luni, 31 Martie 2025 05:53 5.2.209.*** Link la comentariu

@florin Nu voteaza doar pensionarii psd-ul. Uitati-va ce organizatie mare de tineret are! Pe primar nu-l intereseaza nici parerile voastre nici comentariile voastre. El e regele, faca ce doreste .

postat de @Giovany Luni, 31 Martie 2025 06:57 5.13.188.*** Link la comentariu

Mulțumesc pentru tonul civilizat.Am scris pensionari pentru că sunt cei mai obedienți și usor de păcălit,ăștia toate calculele pe prezența lor la vot le fac.Pe spatele lor fac ce vor,pe procentul ăla

postat de Lor le pasa de noi? Luni, 31 Martie 2025 07:42 5.2.208.*** Link la comentariu

pensionarii vor vota,ciuciu! nu au marit pensiile din ianuarie asa cum au promis, nu vor vedea voturi in mai, asa cum cred ei ca l-e promitem! Cel putin familia mea nu va vota nimic ce tine de PSD-PNL

postat de votant PSD,perdant cu psd Luni, 31 Martie 2025 08:15 109.166.131.*** Link la comentariu

Acum depinde ce fumează unii. Investitori în satul Galați nu vor fi.Trdbuie să fii naiv să crezi...

postat de Johnny Luni, 31 Martie 2025 09:26 86.124.202.*** Link la comentariu

Cine să facă lobby pe lângă investitori,Puchi? Una e să fii primar,alta e să fii politician.In acest moment el este doar un salariat platit din cauza,,orbilor"care au votat,,el"și psd!!!!!

postat de gigiku Luni, 31 Martie 2025 11:54 5.13.128.*** Link la comentariu

S-aduca nepalezi, indieni sau srilankezi sau bugetari de lux sa munceasca pe salariul minim pe economie. Da' romanu' e puturos, nu vrea sa munceasca! Asta daca vor construi ceva, vreodata.

postat de Quaestio Luni, 31 Martie 2025 12:55 86.124.200.*** Link la comentariu

Apropo de Locuri de Munca - ce se mai intampla cu fabrica de cablaje -Yazaki Braila ? Gasesc titluri ' Yazaki Brăila, la un pas de închidere. Peste 2.500 de angajați au fost dați afară ' (dec. 2024).

postat de Galatean Luni, 31 Martie 2025 17:56 109.166.128.*** Link la comentariu

Vad Iliescu 2 in acest primar ! Vorbește mult face puțin. Când reduce cheltuielile cu aparatul gras din primărie ? Rușine mare !necalificați/corupți!fără viitor Galați cu asemenea conducători !

postat de Florin Luni, 31 Martie 2025 18:49 86.124.202.*** Link la comentariu

MĂ ALĂTUR LUI @Lex, FABRICA DE BATERII ERA CEA MAI PROASTĂ AFACERE PT GALAȚI ȘI PT MEDIU!! UNGURII I-AU GONIT PE BELGIENI IAR NOI LE PUPĂM PICIOARELE INLOC DE... ALTCEVA!

postat de Lucian Leonte Luni, 31 Martie 2025 19:06 31.136.140.*** Link la comentariu

Daca asteptam investitori straini ajungem sa murim de foame. Strainii vin aici doar sa spele bani ilegali. Evaziune fiscala in tarile UE iar apoi investesc la saraciile de romani

postat de Terente...din Galati Miercuri, 2 Aprilie 2025 17:22 89.137.229.*** Link la comentariu

@Lex.Important e altceva. Venirea unui investitor din afara, modifica decisiv perceptia zonei. GL este lipsit de atractivitate, iar tineretul nu are unde munci, preferand plecarea spre alte zari.

postat de Lex Joi, 3 Aprilie 2025 11:53 86.124.203.*** Link la comentariu

@Terente deci statul plateste pentru fabrica, romanul munceste si belgianul externalizeaza profitul... da, vad de ce at trebui sa stea tinerii in tara, vestul are nevoie de sclavi si la noi in tara.

postat de Lex Joi, 3 Aprilie 2025 12:16 86.124.203.*** Link la comentariu

Pentru cei care nu-si mai aduc aminte, fabrica de baterii de 1.4 miliarde de euro avea nevoie de un ajutor de la stat de 800 de milione de euro, platiti desigur de contribuabili romani.

postat de Lucian Leonte Sâmbătă, 5 Aprilie 2025 18:14 109.36.146.*** Link la comentariu

Aceleași pamblicarii ca pe vremea comunista. Uite pisica nu e pisica. Vorbim de zona atractiva! Dacă oferim salarii de 100 euro lunar sa vezi atunci atracție.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.