Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum se caută noi administratori pentru societăţile de interes local

Numirea membrilor Consiliilor de Administraţie (CA) la societăţile edilitare se dovedeşte a fi - de fiecare dată - „expresia” majorităţii politice din Consiliul Local Galaţi. Dar chiar şi aşa, regulile şi prevederile legale trebuie respectate. Motiv pentru care, joi, 10 aprilie 2025, aleşii locali sunt convocaţi în şedinţă extraordinară pentru a aproba constituirea Comisiilor de selecţie şi nominalizare a membrilor viitoarelor consilii de administraţie.

La societăţile de interes public local - Administraţia Pieţelor Agroalimentare, Transurb, Gospodărire Urbană şi Industrial Parc - mandatele actualilor administratori expiră în septembrie 2025. Din acest motiv, prin hotărâri de Consiliu Local, au fost declanşate procedurile se selecţie în vederea numirii unor noi membri în consiliile de administraţie. A fost contractat deja, prin cumpărare directă, un expert independent.
Joi, 10 aprilie 2025, aleşii locali sunt convocaţi în şedinţă extraordinară pentru a aproba constituirea Comisiilor de selecţie şi nominalizare a viitorilor membri ai consiliilor de administraţie, pentru perioada 2025-2029. Şi, desigur, constituirea comisiilor de soluţionare a contestaţiilor.

Câţi administratori vor fi

Potrivit documentelor votate de aleşii locali privind declanşarea procedurilor de selecţie, vor fi câte cinci administratori la societăţile Transurb, Administraţia Pieţelor Agroalimentare şi Gospodărire Urbană şi doar trei administratori la Industrial Parc - firma care se ocupă de Parcul Industrial.
Expertul independent pe care l-a contractat Primăria municipiului Galaţi pentru serviciile de recrutare şi selecţie la fiecare dintre cele patru societăţi este firma Ewora Resurse Umane din Galaţi. Contractele au fost încheiate prin cumpărare directă. Valoarea lor este de câte 12.500 de lei fără TVA la Administraţia Pieţelor, Transurb şi Gospodărire Urbană şi, respectiv, de 7.500 de lei la Industrial Parc.

Ce vor vota joi consilierii locali

La şedinţa extraordinară de joi, 10 aprilie, a Consiliului Local, vor fi luate o serie întreagă de hotărâri care vizează viitoarele consilii de administraţie. Printre cele mai importante sunt proiectele de hotărâre prin care se constituie comisiile care se vor ocupa de selecţie şi de nominalizare şi comisiile care vor soluţiona eventualele contestaţii.
Conform prevederilor legale, Comisiile sunt formate din reprezentanţi ai administraţiei locale şi ai expertului independent, propuşi prin dispoziţie a primarului municipiului Galaţi.
Potrivit documentelor care au ajuns pe masa aleşilor locali, Comisia de selecţie şi de nominalizare a membrilor CA la Administraţia Pieţelor are următoarea componenţă: Elena Chicoş - preşedinte, Nicolae Costache - membru; Cătălin Tiberiu Burdușa - expert independent Ewora Resurse Umane SRL, membru; Teofania Toporău - președinte supleant; Toma-Ion Dumitrescu - membru supleant; Carmen Gabriela Mahmut - consultant Ewora Resurse Umane SRL, membru supleant.
La Transurb, administratorii vor fi selectaţi şi nominalizaţi de o Comisie formată din: Elena Chicoș - președinte; Eduard Susma - membru; Cătălin Tiberiu Burdușa - expert independent, membru; Teofania Toporău - președinte supleant; Nicolae Costache - membru supleant; Carmen Gabriela Mahmut - consultant Ewora Resurse Umane SRL, membru supleant. La Gospodărire Urbană, dar şi la Industrial Parc, comisiile au aceeaşi componenţă ca la Transurb.

Orice candidat nemulţumit de rezultatul procedurii de selecţie îl poate contesta. De soluţionarea contestaţiilor se va ocupa o altă Comisie, cu următoarea componenţă: Vergiliu Vals - președinte; Nicoleta-Daniela Holban - membru; Ionel Munteanu - membru; Rodica Câmpeanu - preşedinte supleant, Dan-Dorian Berar şi Mirela Gabor - membri supleanţi.

Ce fac comisiile de selecţie

Tot la şedinţa de joi vor fi aprobate regulamentele de organizare şi funcţionare ale acestor comisii şi planurile de selecţie a viitorilor administratori.
Comisiile de selecţie şi nominalizare desfășoară procedura de selecție a administratorilor, cu asigurarea conformității și transparenței acesteia. De asemenea, evaluează candidații, pregătesc și comunică adunării generale a acționarilor/asociaților și autorităților publice tutelare lista scurtă a candidaților și clasamentul acestora. Comisiile notifică Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice în cazul apariției oricăror abateri de la prevederile legale referitoare la derularea procedurii de selecție.
Membrii Comisiilor sunt în conflict de interese dacă se află în una dintre următoarele situații: au calitatea de soț, soție, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu oricare dintre candidați; au relații cu caracter patrimonial cu oricare dintre candidați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

17 comentarii

postat de Rotativa Luni, 7 Aprilie 2025 16:19 89.137.227.*** Link la comentariu

Pai simplu: prin rotația cadrelor!

postat de Dan Luni, 7 Aprilie 2025 16:40 86.124.201.*** Link la comentariu

Se organizează hoția,se răsplătesc jigodiile,se dă start la parandărăt!!!Doar cianură îi mai poate albi pe acești hoți.

postat de IULIAN Luni, 7 Aprilie 2025 16:48 89.137.30.*** Link la comentariu

Incredibil ! eu trebuie să vând mere însă mă duc să vând pere în țara perelor.

postat de IULIAN Luni, 7 Aprilie 2025 17:19 89.137.30.*** Link la comentariu

Vă zic eu, îi numește Pulanul, pardon Pucheanu.El nu este un Primar rău, este doar prost între urechi.

postat de Galatean Luni, 7 Aprilie 2025 17:50 89.137.229.*** Link la comentariu

Nu mai vreau sa ma mai enervez cu aceste proceduri ! Sa facă bors!

postat de Von Bergovicz Luni, 7 Aprilie 2025 17:57 84.117.46.*** Link la comentariu

Votam Ciasuri presedinte si Gafton Prim Ministru. Pucheanu sef la SECU

postat de Alegator Luni, 7 Aprilie 2025 18:09 86.124.200.*** Link la comentariu

Hai sa ne radem, ca exact asta facem: radem de noi pe banii nostri pentru bunastarea lor. Auzi la ei: transparenta, lege .... vorbe ptr prosti zise de hoti imbecili

postat de paloma Luni, 7 Aprilie 2025 20:38 86.124.203.*** Link la comentariu

Nu ni s-a spus si noua, unde si cand pot fi depuse dosarele...

postat de Camelia Marți, 8 Aprilie 2025 02:49 46.97.171.*** Link la comentariu

Magearu Rodica la Piață, Magearu Dragoș la Gospodarire Urbană ar Magearu Laurențiu unde mai este un loc petru că trebuie să fie și pentru el.

postat de DC Marți, 8 Aprilie 2025 05:18 86.124.200.*** Link la comentariu

Praf în ochii fraierilor, jocurile sunt făcute deja. Scenariul trebuie respectat doar pentru aparența de legalitate. Mare om, mare caracter, don' primar! Trăiască famiglia!

postat de Giovany Marți, 8 Aprilie 2025 05:34 5.2.209.*** Link la comentariu

E trist ca acesti oameni nu-si aduc cu nimic aportul la bunul mers al societatilor. Ei sunt doar niste sugative, recompensate pt contributiile la partid. Ei doar incaseaza niste bani de la societatilo

postat de corupția ucide Marți, 8 Aprilie 2025 06:24 128.127.118.*** Link la comentariu

Se caută?Da ce nenicule sistemul ticăloșit nu mai funcționează?In PSD nu mai funcționează rotirea cadrelor?Ori posturile nus ocupate incă ?cu nepoti nepoate,amante,soții si urmasii urmasilor lor?

postat de Adrian Marți, 8 Aprilie 2025 07:19 128.127.118.*** Link la comentariu

Firma de recrutare a avut 0 angajati in 2023...firma serioasa nu capușă de partid...

postat de Nicoleta Marți, 8 Aprilie 2025 11:29 213.233.114.*** Link la comentariu

Elena Chicoș - președinte în toate Comisiile de selecție: HA HA HA ! Vergiliu Vals - președinte al Comisiei de contestații: HA HA HA !

postat de Camelia Marți, 8 Aprilie 2025 12:23 86.124.200.*** Link la comentariu

Clanul Magearu ARE ceva sustinatori simpatizanti chiar si interesati. Altfel nu se justifica numarul de aprecieri cu toata IRONIA SUBSTRATULUI comentariului pe care l-am scris. Ancorati bine in PSD.

postat de Trandafirul Galben Marți, 8 Aprilie 2025 20:07 5.13.187.*** Link la comentariu

Povestea cu "DROBUL DE SARE" a devenit realitate. Ne plângem de sistemul actual,dar nu avem curajul să votăm altceva în afară de PSD-PNL. E greu de înțeles acest paradox...

postat de Florin Miercuri, 9 Aprilie 2025 06:43 86.124.201.*** Link la comentariu

A AVUT DREPTATE TUDOSE- CITEZ -Dacă pierdem, ne ducem cu toții LA LOC CU VERDEAȚĂ! Doar așteptăm ziua aceea în care AROGANȚII din P$D vor dispare precum PNȚCD, PARTIDUL DEMOCRAT ETC!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.