Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

420 de cereri pentru loc de parcare au fost respinse

Printr-un comunicat de presă, Primăria municipiului Galați anunţă că, în urma verificării dosarelor înregistrate pentru atribuirea unui loc de parcare, un număr de 420 de cereri au fost declarate respinse.

Dintre acestea, 198 de dosare au fost ale solicitanților care nu au depus cererea de atribuire însoțită de documentele anexă - condiție de admisibilitate prevăzută de art. 10 din Regulamentul aprobat.
Lista poate fi consultată pe site-ul Primăriei în secţiunea „Anunțuri parcări reședință”.

Solicitanții pot depune contestații în termen de cinci zile lucrătoare de la data anunțului, urmând ca soluționarea acestora și aducerea la cunoștința publică a rezultatelor să se realizeze tot în termen de cinci zile lucrătoare. Contestațiile se vor depune pe adresa de e-mail contestatiiparcari@primariagalati.ro sau la sediul Primăriei din strada Domnească nr. 54.
Cererea de contestație nu poate avea ca obiect completarea dosarului depus inițial, procedura completării nefiind prevăzută în regulament.

Locurile de parcare vizate sunt situate în: Micro 21 - zona 1 - subzonele A, B, C; Micro 20 - zona 2 - subzonele A, B; Micro 19 - zona 3 - subzona B; Micro 18 - zona 4 - subzonele A, B, C, D; Micro 17 - zona 4 - subzona F; Micro 16 - zona 5 - subzona A; Micro 39C - zona 8 - subzona B; Țiglina I - zona 9 - subzona A, C; Țiglina II - zona 10 - subzonele A, B; Colibri 4 - zona 11 - subzona C; Mazepa II - zona 15 - subzona A; Mazepa I - zona 16 - subzona A; Mazepa I - zona 19 - subzona A; Port - Strada Dogăriei - zona 20 - subzona A; Parcare - Strada Carnabel - zona 20 - subzona D.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

8 comentarii

postat de Dan Marți, 6 Mai 2025 05:19 86.124.203.*** Link la comentariu

După 3 ani de folosință cu probleme,va dau verdictul ca în administrația primăriei Galați,lucrează doar incompetenți!

postat de Gigi Marți, 6 Mai 2025 09:28 89.136.187.*** Link la comentariu

Cand se va elibera parcarea subterana din Piata Centrala de cei care locuiesc la 100 de m de parcare? Pana la urma aceasta parcare este pt cei care vin la piata sau pt cei care locuiesc la 100 m de ea

postat de pieton Joi, 8 Mai 2025 12:50 5.13.192.*** Link la comentariu

daca nu se admit cererile celor cu leasing sau masini de serviciu....

postat de Iancu Jianul Vineri, 9 Mai 2025 11:15 5.13.195.*** Link la comentariu

Primaria trb GARANTA un loc de parcare in jurul propietatilor GRATUIT pentru fiecare apartament ptr O MASINA! Este lege in UE! Pana si Brugges... ai drept chiar 2 pe casa! La 3.9E/15min cost parcare!

postat de Gina Sâmbătă, 10 Mai 2025 06:27 173.245.207.*** Link la comentariu

Eliberati parcarea subterana din piata de abonamentele celor care stau langa ea Cand venim in piata nu avem unde sa ne parcam masinile. Parcarea a fost construita pt smecheri sau pt oameni de rand?

postat de Soferu Sâmbătă, 10 Mai 2025 09:01 86.120.239.*** Link la comentariu

Măriți lista imobilelor pentru marcarea din Mazepa 19A. Asta creste competiția si încasați bani

postat de pirvu ionel Luni, 12 Mai 2025 08:51 81.181.81.*** Link la comentariu

cand se atribuie locurile in urma inscrierilor din 15 aprilie 2025

postat de Vasile Marți, 13 Mai 2025 05:51 5.2.209.*** Link la comentariu

Cand veniti si pe Gh Doja sa trasati?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.