Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Liderul se schimbă, „combinația” de firme rămâne. Ofertanți pentru contractele majore ale Primăriei Galaţi

Cele mai mari contracte de lucrări licitate de Primăria Galați nu au în comun doar obiectivul general - modernizarea infrastructurii de transport public cu tramvaiul - şi clauza suspensivă care condiționează atribuirea lor de obținerea finanțării europene, ci și... ofertanții. Mai exact, aceeași asociere de firme, în care doar liderul se schimbă, a depus, în fiecare dintre proceduri, singura ofertă!

Primăria municipiului Galați a anunțat miercuri, 9 iulie 2025, că a semnat contractele de finanțare și de lucrări pentru modernizarea depoului de tramvaie nr. 1. O simplă verificare în portalul achizițiilor publice (SEAP) ne-ar putea duce la concluzia că Primăriei nu i-a fost chiar atât de greu să analizeze și să delibereze cine va fi constructorul care va moderniza depoul de tramvaie nr. 1.
Și spunem asta pentru că a primit o singură ofertă! Din partea asocierii Tancrad (lider), Lemacons, Oldroad Construct, Citadina 98.

O „combinație” oarecum consacrată de firme binecunoscute gălățenilor. Companii ale căror nume are multă rezonanță când e vorba despre lucrări publice în municipiul Galați. În special, lucrări cu valori mari!

Pentru că Primăria nu a anunțat valoarea finală a contractului încheiat pentru modernizarea depoului de tramvaie, iar în Sistemul Electronic de Achiziții Publice procedura figurează încă în derulare, vă putem spune care a fost valoarea estimată a contractului - 110.623.738 de lei fără TVA. Criteriul de atribuire a fost „cel mai bun raport calitate-preț”.

Tot în comunicatul de presă transmis miercuri, Primăria precizează că se află în perioada de contractare a finanțării și proiectul privind modernizarea străzii Ștefan cel Mare și a străzii Siderurgiștilor (pe tronsonul cuprins între Piața Energiei și intrarea pe viaduct). Pentru acest obiectiv, se află în licitație un alt contract substanțial - 87.386.710 de lei fără TVA.

Ca și în primul caz, oferta primită de Primărie este unică. Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, ofertantul este asocierea Citadina 98 (lider), Lemacons, Oldroad Construct, Tancrad. Mai exact, aceleași firme de la prima procedură... dar cu un alt lider, Citadina, în loc de Tancrad. „Ce mi-e Baba Roza, ce mi-e Roza Baba!”, am putea comenta ironic.
Criteriul de atribuire este tot „cel mai bun raport calitate-preț”. Și în acest caz, licitația a fost inițiată cu clauză suspensivă. Adică se va semna contractul de lucrări numai în măsura în care fondurile necesare vor fi asigurate prin semnarea contractului de finanțare între municipiul Galați și Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est. Termenul maxim estimat pentru semnarea contractului de finanțare este septembrie 2025.

Nu ne rămâne decât să sperăm că această asociere de firme va reuși să execute cu succes și în termen lucrările pentru care a depus oferte. Pentru a avea un termen de comparație vă mai spunem că asocierea Tancrad - Citadina 98 - Lemacons - Old Road Construct - Add Global Design (proiectant), pune în operă, în prezent, proiectul de „Modernizare bulevardul George Coșbuc, Etapa I - lucrări drum și rețele edilitare apă-canal”, contract în valoare de 63.915.227 de lei fără TVA.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Quaestio Miercuri, 9 Iulie 2025 16:52 86.124.200.*** Link la comentariu

O combinatie aici , un ochi inchis acolo la Termene/CALITATE ...si Treaba'i Buna . Cata vreme curg banii de la primarie ...Treaba'i Buna .

postat de Camelia Miercuri, 9 Iulie 2025 17:24 86.124.202.*** Link la comentariu

Tancrad-Citadina 98-Lemacons Srl-Oldroad Construct, aceleasi firme care NU AU TERMINAT de executat lucrarile de regenerare urbana din Galati. Sunt gata si NU STIU Galatenii de incep alte contracte ?

postat de Camelia Miercuri, 9 Iulie 2025 17:25 86.124.202.*** Link la comentariu

Tancrad-Citadina 98-Lemacons Srl-Oldroad Construct, execuţa lucrările de modernizare a „Drumului morţii” - DN 25, între Galați și Hanu Conachi. Angajari prin AJOFM nu au anuntat niciuna din firme.

postat de Popa Mariana Miercuri, 9 Iulie 2025 18:14 86.124.200.*** Link la comentariu

Primăria a anunțat că se închide B-dul Coșbuc de luni, 07 iulie. Nu s-a închis. Dacă nici când trebuie să se apuce de treabă Tancrad nu se ține de cuvânt ce pretenții să mai ai sa termine la timp?

postat de anelistu Joi, 17 Iulie 2025 06:34 185.22.189.*** Link la comentariu

betonel ar trebui sa iasa din blocul de lux unde locuieste si sa vina putin pe cosbuc, la intrarea de pe brailei sa vada cum lucreaza firmele lui de casa.niste nenorociti care ne tin in praf sau noroi

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.