Galaţiul aşteaptă banii europeni nedecontaţi de Guvern din luna aprilie
Nu-i de-ajuns că a fost văduvit de aproape 16 milioane de lei, din alocările provenite din impozitul pe venit! Municipiul Galaţi se mai confruntă cu o problemă apăsătoare: bani europeni, dar şi guvernamentali, care nu i-au fost decontaţi din luna aprilie! Situaţia a fost dezvăluită în şedinţa de miercuri, 29 octombrie, a Consiliului Local, de primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, care a lansat noi săgeţi la adresa premierului Ilie Bolojan, după ce l-a acuzat, recent, de „terorism economic”.
Aprobarea contului de execuţie al bugetului Galaţiului pentru trimestrul al III-lea a constituit o nouă ocazie pentru consilierii opoziţiei să critice modul în care sunt colectaţi şi cheltuiţi banii municipiului. Conform documentelor prezentate aleşilor locali, la secţiunea „Funcţionare” a bugetului local, veniturile au fost de 550,03 milioane de lei (82,21 la sută grad de realizare), iar cheltuielile s-au ridicat la 545,92 milioane de lei (81,59 la sută).
La „Dezvoltare”, veniturile au fost realizate în proporţie de 62,33 la sută - 516,75 de milioane de lei, iar cheltuielile, în grad de 61,67 la sută - 511,27 milioane de lei.
„Gradul de realizare a cheltuielilor secţiunii dezvoltare a fost influenţat de faptul că există contracte de lucrări în derulare pentru obiective de investiţii finanţate din bugetul local, din PNRR, din fonduri europene - cu termene de finalizare la finele anului 2026 - pentru care sunt depuse cereri de transfer/ rambursare care se află în curs de decontare”, se explică în raportul de specialitate.
„La execuția pe capitolul dezvoltare, avem o realizare pe fonduri europene doar de 61 la sută, la trimestrul III 2025. Anul trecut am avut 66 la sută la nivelul întregului an 2024. Adică lucrurile se duc în aceeași direcție. Mi-aș dori, aşa cum am zis și în ședința trecută, să începem să gândim niște indicatori, să trasăm niște responsabilități. Adică pentru acele proiecte care nu sunt realizate sau pentru obiectivele pe care ni le propunem în buget și nu sunt atinse prin execuția bugetară, să avem, totuşi, și responsabili pentru neducerea la îndeplinire”, a atras atenţia consilierul local PNL Alexandru Şerban.
„Responsabil cred că este premierul României, care nu plătește nici pe departe la timp!”, a răspuns primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu. După cum ne-a confirmat edilul, din luna aprilie nu s-au mai făcut rambursări de fonduri nici prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), nici prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”.
În Consiliul Local, primarul a arătat către firmele de construcţii care execută lucrări în proiecte europene: „Dumneavoastră ați munci pe gratis? Aceste companii sunt neplătite din aprilie. Din aprilie! Dacă dumneavoastră ați avea front de lucru, v-ați trimite oamenii la treabă, după șase - șapte luni, în care nu a venit niciun ban din fonduri europene? Poate pe dumneavoastră vă ascultă premierul, că pe noi nu ne ascultă. Dacă vă întâlniți la vreo adunare obştească în cadrul PNL, transmiteți-i, dacă puteți, din partea noastră, de la Galați, poate ne face câte-o plată. Şi atunci, cel mai probabil, şi băieții care dau cu bidineaua s-ar putea mișca mai cu talent… zic și eu”, a spus primarul.
În context, trebuie precizat faptul că Ilie Bolojan conduce Guvernul din data 23 iunie, iar în lunile aprilie, mai şi (mare parte din) iunie în fruntea Executivului s-au aflat Marcel Ciolacu şi (interimar) Cătălin Predoiu.
„Haideţi să încercăm şi cu un premier AUR. Nu va fi aşa, cu siguranţă”, a propus, din nou, preşedinta de şedinţă, consiliera locală Simona Vreme.
Ar mai fi de spus că la trimestrul al treilea, contul de execuţie al bugetului înregistrează un excedent de 9,58 milioane de lei, din care 5,47 milioane de lei la „Dezvoltare”.





Ăsta are caiet unde notează PARANDĂRĂT ul pierdut pe fiecare lună din aprilie. Plânge masa odată cu el de câți bani a pierdut in timpul ăsta
Dați banii mai repede, ca trebuie stabilite primele de sarbatori!
Galatiul asteapta niste lucrari de calitate ca banii oricum sunt multi. Ca sa nu zic "aia care trebuie" sa nu se interpreteze.
Ia-l de mana pe Fota si du-te si 'streseaza-l' mai Insistent pe Grindeanu sa Trezeasca din somn Comisia-Sufletului / combinatul Liberty . Luati-va un Cort si acolo dormiti , in fata la Guvern .
In jurul Romaniei zbarbaie activitatea - Rheinmetall deschide in Bulgaria fabrica/uzina de Proiectile(deci din metal) pe 100 hectare . 1000 locuri munca . Te intereseaza ?
Că,nea primarele este mincinos,flegmatic și cu tupeu porcesc,o stim. Dar,cel mai mult îmi place că pe zi ce trece se înmulțesc ocheadele și bezelele dulci dintre sugeraniști,psd și unsuroșii din pnl!
Eu nu inteleg? PSDul e la putere sau in opizitie? Conduceti tara de 35 de ani si uite unde ati adus-o, scumpiri, taieri de pensii si salarii, inflatie galopanta, etc.
Așa se face politică în România, când numai sunt bani dăm vina pe premier, pe partid. Domnule primar, câte minciuni mai credeți că înghițim. De ce nu le spui mai marilor din PSD să te ajute ?
Ce bot ai:)) și ce mufă de " absolvent de drept". Daca te întreb ce e dreptul subiectiv civil habar n ai:))))
păi mă nea primarule,nu ai ieșit nervos la balcon și ne-ai spus ce să votăm? Acum ,na! Culege ce ai votat. Ăștia-s mai răi decât rușii. Să spuneți mersi dacă nu desființează primăriile.
Păi grindeanul tău îl blochează pe Bolojan. Ăștia de la UE au spus clar , nu mai dau bani până nu elimină pensiile speciale. PSD are puși 5 din 9 judecători ccr care au votat să mențină acele pens
cand injuri mana care te hraneste...o sa cam faci foamea! cu aceasta ocazie vede si dl.pucheanu cine numara banii si cine conteaza in teritoriu. poate intelege.
Nu știu ce a văzut Chirilă în orașul nostru în care în curând o să fie impozit pe clipit cu ochiul stâng și taxă pe ceara din urechi.Cred că a vizitat doar Dunărea.
Tara a fost secatuita de psd. Ceea ce nu place este ca nu mai vin bani cu sacul sa se lefaie Pucheanu in plati catre aceleasi firme careASTIGAlicitatiile.De asta este acolo si el si Fotea .
In Aprilie 2025 Guvernu il conducea Ciolacu . Sa-i cera banii lu sefu de la PSD
vaai puchi da' ce suparat esti bre!....noi am inteles,acum ne minti de nevoie,nu mai ai incotro...stai sa vezi ce ti-o iei cand te-or ajunge din urma...minciunile,zic
Sa tina minte Pucheanu: La urmatoarele alegeri PSD se va duce la groapa de gunoi a istoriei! Romania s-a saturat de PSD!
Anul trecut cu premier Ciolacu ai recuperat aproximativ același procent!Sunteți cu penele la guvernare de 5 ani anul trecut eram tigrii Europei așa că terminativa cu plingerile că nu va crede nimeni!
dati afara taietorii de frunze la caini si faceti rost de bani. eliminati toate sporurile de "ecran" de "antena", de frecat menta, reduceti salariile nesimtite si ....faceti rost de bani!
Ma ung la suflet comentariile.. sa se fi trezit galatenii?.. da Doamne sa fie cat mai multi, sa-i dea peste bot indoctrinatului asta..
Pucky este supy? Ei las', se maresc taxele si impozitele, recuperati de la cetateni. V-am facut seziare (ianuarie) sa taiati/toaletati niste copaci care sunt pe jumatate uscati. Va doare in 3 litere.
N-ai bani, NU mai incepi alte si alte lucrari!! Ati spart cea mai importantă artera din oras si acum va faceti ca lucrati la ea. TERMINATI DRACULUI ODATA COSBUCUL inainte sa spargeti si alte strazi!
Să se desființeze poliția locală. E inutilă și extrem de costisitoare, ba mai mult, încurcă. Polițaii ăia adevărați să lase birourile și să se penseze, să iasă la patrulare pe jos.
of ce bine ca a avut bani de petrecerile de peste vara!
E în ADN-UL politicianului roman minciuna, manipularea. Primarul nostru conduce prin ac metode, nu guvernează orașul. Aveți cele mai multe voturi, guvernați!!!!
Sa initieze cineva, care se pricepe, o procedura de desfiintare a Politiei Locala. Sa se stranga semnaturi pentru desfiintare sau alta procedura.
Cam scumputza flaneaua aia baby-bleu. Cred ca are si prietenul Sorin una asemanatoare, le-or fi cumparat din acelasi loc.. Se asorteaza cu rozul din obraji.
puky psd la gunoi..................................................... Au distrus tara asta si Galatiul.........
Ăștia au luat credit pe 15 ani pt a organiza spectacole și paranghelii.Bineanteles,de aici vine și parandaratul?
s a tinut de paranghelii tiata vara si acu s a pus pe bocit. tipic Psd!!!!
Este greu sa nu ai intrare la prim ministru cand esti primar la un oras din top 10. Si cand ai avut si nu mai ai este si mai greu.
Dle primar, un oras cu mari probleme economice nu mai poate sustine financiar o institutie precum Politia Locala, este inutila si creeaza o mare paguba in bugetul local, desfiintarea de urgenta!!!!!!!
Astfel la cimitir daca nu ai acte doveditoare pt cât ai plătit pe lucrara funerara, Gosp Urb. Iți percepe 10% din estimarea valorii facuta tot de ei. Acesta hoție, au numit-o Întrare in Legalitate.
mai,puchi...pune si tu o vorba buna la "tatutu" poate ne vireaza si noua tichetele de energie pt Septembrie,nu de alta dar 50 de lei chiar se cunosc si conteaza....
Brasovul a facut patinoarul, aeroportul, cu bani de la guvern. Clujul a facut aeroportul, stadionul, cu bani de la guvern. Craiova a facut stadionul cu bani de la guvern. Constanta plajele, cazinoul.
@Cristina, avem WC-uri publice imprejmuite cu rahați,e mirific vine Moș Gerilă cu „Săgeata” trasă de delfinii de la „Nespălata”.
Ce e, puchinosule? Nu mai ai de unde sa-ti ingrasi capusele? Termina odata cu bataia de joc de pe Cosbuc!
Nu că se sinchisește dar în timp dosarul creste și când e copt va avea soarta lu' Năstase. Dragnea, samd, că ăștia numai așa pot fi liniștiți. La brutărie!
E nevoie de caşcaval pentru firmele de casă abonate la banii publici … nu se mai satură cu exciting de milioane luate de la galațeni … 400% profit