Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Doamnele social-democrate sunt „gata de campanie”

Femeile din Partidul Social Democrat au anunţat că sunt pregătite pentru a intra în campania electorală din 2012. De asemenea, în cadrul conferinţei intitulate „Rolul femeii în societate”, organizată sâmbătă, la Galaţi, europarlamentarul gălăţean Adriana Ţicău a precizat că la nivelul Comisiei Europene există o iniţiativă legislativă care prevede ca până în anul 2020 un procent de 40 la sută dintre membrii Consiliilor de Administraţie din companiile europene să fie femei. „Scopul conferinţei a fost acela de a sublinia că există un potenţial încă insuficient exploatat. De aceea credem că este important ca femeile să fie promovate, să ocupe mai multe posturi de conducere în instituţiile publice şi în întreprinderi”, a declarat Adriana Ţicău. 

La alegeri, 40 la sută femei
Prezentă la Galaţi în calitate de preşedinte la nivel naţional a Organizaţiei Femeilor Social Democrate, Rovana Plumb, nu s-a sfiit să afirme că doamnele din partidul condus de Victor Ponta sunt „gata pentru a intra în campania electorală”. „Am venit să dăm un semnal de unitate şi solidaritate. În luna ianuarie vom avea un comitet executiv în care vom discuta strategia pentru viitoarea campania electorală”, a mai subliniat Rovana Plumb, europarlamentar PSD.
Deputatul gălăţean Lucreţia Roşca şi în acelaşi timp preşedinta Organizaţiei de Femei a PSD Galaţi a ţinut să remarce că doamnele din judeţul nostru sunt bine reprezentate la nivel naţional şi european, iar pentru viitor au primit asigurări din partea conducerii locale a partidului că pe listele alegerilor electorale femeilor vor fi prezente într-un procent de 40 la sută.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.