Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Absurd de Galaţi - Un’te punem Primărie?

Bun găsit din nou în Galaţiul situaţiilor absurde. Unde-i Primăria? Bună întrebare în oraşul în care administraţia locală este împărţită între sediul de pe Domnească, birourile pe care le are la Patinoar şi pe Fraternităţii. În contextul în care în comunele judeţului au răsărit sedii frumoase, elegante şi europene de Primărie, municipalitatea gălăţeană este chiriaşă într-un imobil retrocedat lui Pierre Macri. Să ne amintim că destinaţia iniţială a clădirii a fost de hotel-bordel? Mai bine nu.

La finele anului trecut aleşii stabiliseră că, în termen de doi ani şi jumătate, Galaţiul trebuie să-şi construiască o nouă primărie, timp în care să fie chiriaşă pe Domnească. Deşi CL a decis să îi întrebe pe gălăţeni unde să fie ridicat noul sediu, consilierii deja au ales nişte posibile amplasamente: fie la Pastilă (spre Faleză, în zona sediului Distrigaz, în parc), fie în faţa hotelului Turist, pe esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor. Pe urmă, Primăria s-a sucit şi a vrut să cumpere Hotelul „Faleza”, considerat un chilipir, ideal ca sediu al administraţiei locale. Dar Primăria nu a avut voie să participe la licitaţie. Ocupaţi cu alte treburi - cum ar fi falimentul Apaterm sau faptul că nu se ştie cine ne va da agent termic la calorifere - anul acesta aleşii şi primarul Dumitru Nicolae nici n-au avut măcar vreun gând sau vreo idee, nu mai vorbim de o propunere privitoare la viitorul sediu de primărie…

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.