Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bani europeni „drămuiţi” pentru Valea Ţiglinei. Biodiversitatea ne costă mai mult

Bani europeni „drămuiţi” pentru Valea Ţiglinei. Biodiversitatea ne costă mai mult

Pentru a transforma Valea Țiglinei dintr-un spațiu urban degradat într-o zonă de biodiversitate, educație ecologică și recreere urbană, Galațiul va trebui să contribuie cu peste 42 la sută din valoarea proiectului european pe care îl va accesa. Deși lucrările care vor fi executate ar fi fost mai mult decât eligibile pentru a putea fi decontate din bani europeni, va trebui să le plătim de la bugetul local. Și nu din vina noastră, ci pentru că alocarea inițială pentru acest proiect a scăzut dramatic.

Parcul Cloșca, suprafața aferentă cursului Țiglina de o parte și de alta a acestuia și suprafața împădurită de lângă Stadionul „Dunărea”, asta înseamnă pentru autoritățile locale Valea Țiglinei. Pentru a putea accesa cât mai mulți bani europeni pentru regenerarea urbană a terenului degradat din Valea Țiglinei, autoritățile au fost să împartă în două un proiect gândit, inițial, ca un singur obiectiv de investiții. După cum ați putut citi în ziarul „Viața liberă”, s-a ajuns la structurarea proiectului în două etape: biodiversitate, respectiv, regenerare urbană. Pentru prima etapă autoritățile urmează să obțină, în curând, autorizația de construire.
Convocați joi în ședință ordinară, consilierii locali au aprobat proiectul „Reabilitare și refuncționalizare teren degradat Valea Țiglinei - Etapa Biodiversitate”, în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional Sud – Est 2021-2027. Conform documentelor, valoarea totală a proiectului este 35.097.456 de lei, (inclusiv TVA). Contribuția proprie la proiect a municipiului Galați se ridică la 14.781.946 de lei, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile, cât și contribuția de 2 la sută din valoarea eligibilă a proiectului - 406.310 de lei, cofinanțarea.
De asemenea, Galațiul își asumă și cheltuielile conexe care pot apărea pe durata implementării proiectului în condiții optime, care se vor asigura din bugetul local.

De ce contribuim cu aproape 42 la sută

„Aproape 42 la sută din valoarea totală a acestui proiect reprezintă cheltuieli neeligibile, care cad direct în sarcina bugetului local. Considerați că este eficient? De ce o proporție atât de mare din lucrări nu au putut fi încadrate ca eligibile?”, a fost întrebarea consilierei locale AUR Simona Vreme.
După cum a explicat primarul Ionuț Pucheanu, lucrările sunt eligibile, numai că suma maximă pe care o putem accesa din fonduri europene este diferită față de suma totală necesară pentru a duce la bun sfârșit un proiect funcțional: „Nu că nu sunt eligibile, lucrările sunt extrem de eligibile! În ultimii doi ani – nu din vina noastră, că nu noi stabilim – această sumă a tot scăzut. Iar noi, în momentul de față, avem o supra-alocare de sută la sută, ceea ce înseamnă că ne ducem în 4,8 milioane de euro. În total, tot proiectul cred că depășește 12 milioane de euro. Nu e o sumă maximală pe proiect, ci pe axa de finanțare”, a precizat primarul.

Inițial, am avut 19,2 milioane de euro...

Pentru a ne putea face o imagine asupra reducerii alocării, Ovidiu Costea, șeful Serviciului Planificare și Pregătire Finanțări din cadrul Primăriei Galați a prezentat datele: „Inițial, în aprilie 2021, am avut o alocare de 19,2 milioane de euro pentru această biodiversitate. În februarie 2022, am avut 3,1 milioane de euro. O reducere de la 19,2 la 3,1! Iar în octombrie 2022, am avut 2,4 milioane de euro. Cu supra-alocarea menționată de dl primar, am ajuns la aproximativ 4 milioane de euro. Și a trebuit să împărțim acest proiect, gândit unitar, pentru a absorbi cât mai mulți bani din cele două axe: biodiversitate - 2,4 milioane și regenerarea urbană - 1,5 milioane. Cât am putut să tragem din toată alocarea! Cheltuielile nu sunt neeligibile”, a declarat Ovidiu Costea.

Cum va arăta „biodiversitatea”

După cum consemnează acum documentele prezentate aleșilor, la ora actuală terenul de pe Valea Țiglinei este năpădit preponderent de vegetație spontană: arbori maturi neîngrijiți, inclusiv nuci, arbuști invazivi, specii erbacee discontinue. Solul este compactat, cu infiltrații, tasări, semne de alunecare sau stagnare a apei. Accesul este dificil, punctele de belvedere și echipamentele urbane lipsesc. Deși zona are potențial ecologic și peisagistic semnificativ, lipsa unei strategii de conservare a dus la degradarea și nevalorificare resurselor naturale. Sculpturile realizate în anii 1995-1997 se află în diferite stadii de degradare, integrate precar, fără a fi semnalizate și puse în valoare.
„Proiectul urmărește consolidarea infrastructurii verzi urbane și crearea unor condiții favorabile diversității prin protejarea arborilor maturi și a vegetației valoroase”, ne asigură autoritățile. Sunt prevăzute următoarele lucrări: amenajări peisagistice și reconversia ecologică a sitului; pavilioane și structuri ușoare; amfiteatru verde cu scenă, pavilion educațional pentru promovarea biodiversității; pavilioane de observare a naturii. De asemenea, ar urma să fie construite o pasarelă pietonală, platforme de loisir și se vor face dotări pentru biodiversitate: cuiburi artificiale pentru păsări, hoteluri pentru insecte și albine.
Proiectul mai cuprinde integrarea sculpturilor existente - „Pasul acrobatului”, „Lapidați”, „Levitația” - mobilier urban și panouri educative. Nu vor fi neglijate nici rețelele edilitare: energie electrică, apă, canalizare, iluminat public, irigații.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

17 comentarii

postat de Adrian Vineri, 30 Ianuarie 2026 18:31 109.166.135.*** Link la comentariu

Pentru ca au crescut taxele primaria are mai mulți bani si firmele de partid pot umfla facturile si mai mult...ce nu e clar?

postat de Quaestio Vineri, 30 Ianuarie 2026 20:46 86.124.200.*** Link la comentariu

Locuri de munca NU ...da' se Construieste in draci . Ce-o fi cu Orasul asta ?

postat de paloma Vineri, 30 Ianuarie 2026 20:55 86.124.202.*** Link la comentariu

"Hai la munca sa muncim, da Doamne sa nu gasim !!!" Primare, mai lasa parangheliile de prost gust si fa si ceva treaba de calitate in orasul asta !!!

postat de sorin Sâmbătă, 31 Ianuarie 2026 00:33 86.124.200.*** Link la comentariu

Vino prmare in Barbosi sa vezi biodiversitate.

postat de cetatean Sâmbătă, 31 Ianuarie 2026 00:48 5.13.186.*** Link la comentariu

O fi crezand careva ca e ok sa creasca impozitele cu minim 80 % in an de criza si autoritatile sa arunce cu banii in caini. Vom afla cu totii la alegeri!

postat de Minciuna de stat costă Sâmbătă, 31 Ianuarie 2026 05:33 5.13.151.*** Link la comentariu

Filozofia de mai sus este pentru a masca faptul ca se va face tot cu bani imprumutati. Nu iti faci curatenie in parc, vopsesti gardul si bancile cu bani imprumutati! Penibil!

postat de Ocupați copii și adolescenții cu câteva obiective aventuroase,romantice săi scoatem din tehnologie Sâmbătă, 31 Ianuarie 2026 07:13 128.127.118.*** Link la comentariu

Eheeeee cand erau ai mei mici,plecam 4 pe sanie de la ultimul leu pana la poarta stadionului,ori de pe malul unde e kaufland viteză până jos la case ,că era ditai derdelușul.Frumoasă copchilărie.

postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records Sâmbătă, 31 Ianuarie 2026 07:26 109.166.128.*** Link la comentariu

Lasă bă parcu Cloșca așa cum e. Am făcut niște " acțiuni" acolo :))) cu cât boscheții sunt mai mari cu atât mai bine:)))

postat de M Sâmbătă, 31 Ianuarie 2026 09:09 128.127.119.*** Link la comentariu

Iar....vă apucați de treabă, peste N timp ziceți că mai trebuie bani, anulați contractul......altă firmă, altă licitație, după care mai trebuie bani.... Mizerii de 2 lei. Materiale vai de noi, timp...

postat de Iancu Jianul Sâmbătă, 31 Ianuarie 2026 10:19 5.13.130.*** Link la comentariu

@paloma Ai asteptari de la o pers din sistem care a taiat frunze pardon taxe la caini! Sta in ADN nostru sa fim OI, iar hienele nu lupii... MIMEAZA PROST mai ceva ca fetele de la A-uri... CA FAC CEVA!

postat de Camelia Sâmbătă, 31 Ianuarie 2026 15:47 86.124.201.*** Link la comentariu

Teren năpădit de vegetație spontană: arbori maturi neîngrijiți, arbuști invazivi, specii erbacee discontinue, sol cu infiltrații, tasări, semne de alunecare ... Ia oprit cineva sa intretina ?

postat de Camelia Sâmbătă, 31 Ianuarie 2026 15:49 86.124.201.*** Link la comentariu

Parca ar plati din propriul buzunar/portofel. Nu intreaba pe nimeni ?

postat de Fraier de Galati Duminică, 1 Februarie 2026 12:56 86.124.202.*** Link la comentariu

Deșteaptă familia asta, costea. Mereu, dar mereu, se subestimează valorile ca apoi sa se... mai adauge ceva. Trăiască partidul. Hoți ordinari.

postat de Camelia Duminică, 1 Februarie 2026 13:44 46.97.171.*** Link la comentariu

Intenționat lasă orașul să se degradeze (toate lucrările sunt de proastă calitate) ca apoi să apoi prin motivații puerile să justifice cheltuielile către aeleași firme de casă

postat de Ovidiu C Luni, 2 Februarie 2026 12:01 86.120.239.*** Link la comentariu

@Fraier de Galati ... chiar este, trebuie doar sa te uiti in CV.

postat de Gabriela Luni, 2 Februarie 2026 13:15 79.115.136.*** Link la comentariu

Cei care comentează n-au citit niciodată vreun ghid de finanțare! Nu pleacă nimeni cu lucrările, iar biodiversitatea trebuie protejată, măcar în al doisprezecelea ceas!

postat de Orașul peticit Marți, 3 Februarie 2026 11:33 95.77.107.*** Link la comentariu

Străzi importante precum strada Coșbuc au devenit adevărate capcane pentru mașini. Cred ca primarul primește șpaga de la service-urile auto, că nu mai fac față la reparat de la atâtea gropi cârpite.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.