Câţi arbori vor fi tăiaţi şi câţi plantaţi, pe Faleza Dunării

Tăierile de copaci pe care orice proiect de modernizare pus în operă de Primărie le-a impus au suscitat dezbateri vii în spaţiul public. Pentru că nu puţine sunt temerile şi criticile exprimate cu privire la modernizarea Falezei iată ce prevede proiectul la acest capitol.
Conform documentelor, de inventarierea speciilor arboricole de pe Faleză s-a ocupat ing. Luca Gheorghe.
„Din totalul de 1.904 arbori identificaţi se vor elimina 900 de arbori cu diametrul tulpinii mai mare sau egal cu 20 cm. Dintre aceştia, 694 vor fi eliminaţi din cauza lucrărilor de utilităţi publice, 122 au o stare de sănătate precară, 44 au o stare de sănătate slabă, iar 40 sunt uscaţi”, se arată în proiect.
Din tăieri, vor fi selectate o sută de tulpini care vor fi amplasate pe versant în vederea sporirii biodiversităţii insectelor.
Tot pentru creşterea biodiversităţii, se propune plantarea a 3.020 de arbori, 1.120 de arbuşti şi a 2.142 de alte plante. Astfel că, la finalul implementării proiectului numărul arborilor de pe Faleză ar ajunge la 4.024.
Iată care sunt speciile favorite, cu cele mai multe exemplare care ar urma să fie plantate: tei argintiu – 290 de bucăţi, fag roşu – 254 de bucăţi, fag auriu – 248, mesteacăn – 220, arbore de fier persan – 213, arţar american auriu – 217, arţar norvegian purpuriu – 186, mesteacăn purpuriu -185, arbore de mătase – 120, salcâm galben – 120, tisa – 120, magnolia mov – 110, cireş japonez – 86.





De ce specii native nu sunt pe listă, jugastru ,gârnița, cer, stejar brumariu, anin......???
De ce toti copacii plantati in Galati au inaltimea de cel putin 2,5 metri la momentul plantarii ??? Si gropile au max. 0,5 metri adancime ???
@Gao Ca sa aiba ce sa se usuce si sa cheltuim alti bani !
3020 de arbori vor fi plantati ? Daca adunam arborii propusi pentru plantare ies 2369 !...
Deci plantam arbusti si alte plante si la urma spunem ca avem deja copaci!? :) Frumos "coane Fanica"! :)
"...900 de arbori cu diametrul tulpinii mai mare sau egal cu 20 cm..." Adica se vor va taia jumatate din arborii de pe Faleza inferioara !!!... Toate salciile de pe mal vor dispare !
pucheanu e tare la plantari, desi nu prea ies socotelile...Nu spune nimic de consolidarea malului Dunarii, in dreptul Falezei inferioare, unde ar trebui urgent ceva facut !!!
brazi trebuie plantati multi ca aia sunt verzi mereu si e foarte frumos cu brazi ca la munte si sunt specii care sunt adaptati pt zona asta. vad si in oras multi brazi in curti
Restul vor fi "toaletați" după freza lui Pucheanu,până rămâne un ciot uscat.Important e ce marca de betoane se plantează pe Faleza?Sa fie B50 sa crape la primul inghet,sa se cheltuie si cu reparatii
Primăria plantează în fiecare an, dar nu se prind nici 10 la sută. Gropi necorespunzătoare, fără „mocirlire”, puieți deja morți, expirați, îi udă de 3 ori și, gata, îi cosesc odată cu iarba.
Imi pare rău că nu pot posta o imagine facuta de AI să vedeți faleză moderna cu alei,cu verdeața,cu terase frumoase plutitoare,cu pasarele de plexic si sticlă cu lumini solare moderne de zici că e SF.
Nu degeaba galatenii il alinta cu tandrete pe primar Betonel Drujbarel.
Daca ei declara ca vor tăia 1/2 dintre copaci, înseamnă ca de fapt vor dispărea 3/4 dintre arbori. Declara orice, cine sta să-i numere? Eram sigur ca așa va fi după cum am văzut ca a procedat peste to
E o problemâ,a murit Combinatul și trebuie să aducem tablă de la turci ca să facem copaci pwntru Faleză.
Sa se planteze copaci din tabla, multi copaci, din multa tabla! Sa cante drujbele, ca curga betoanele! Eu as recomanda si o parcare, subterana, de preferinta.
Aoleu, iar se dezlantuie Drujbeanu? Dupa ce a facut praf faleza superioara, de avem chibrite in loc de copaci, credeti ca va face altceva in partea ei de jos?
Afacerea cu taiat si plantat copaci e foarte tare. Se fac devize, macara, alpinist, drujba, ecologizare, etc. Apoi vii cu facut groapa, puiet, plantat, etc. Si la anul alti bani pentru ca s-au uscat.
Pana la noi Copaci , din loc in loc , deschideti un luminis ...sa Vedem Dunarea de pe mal . Vii jos pe Faleza sa privesti Copacii sau apa/Dunarea ? PS - o Magnolie in gradinile bloc , nu suna rau.
Pentru că o firma din GL cu florărie pe 1 Decembrie 1918 și sere la Vânători (cu relații la primărie și care câștigă mereu licitațiile privind furnizarea de arbori, flori etc) nu îi are în ofertă :-).
Dupa ce ai facut bani negri din petunii, ca nu poate nimeni sa le numere, trecem la despaduriri, impaduriri, etc. Nu am construit nimic semnificativ in 36 de ani la Galati, ZERO! Condusi de gainari!
Daca impaduriti orasul aveti si grija de copaci.3/4 din cei plantati sau uscat .Halal afacere.Macar de alti planta tei nu orice specie .