Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cu cine s-a asociat Galaţiul ca să promoveze turismul

Cu cine s-a asociat Galaţiul ca să promoveze turismul

Convinsă că poate atrage investiții și finanțări, inclusiv să integreze municipiul în circuite turistice regionale și naționale, administraţia locală a pus la cale înființarea Organizației de Management al Destinației (OMD) Galați. Această organizaţie a primit, joi, și avizul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, a anunţat Primăria Galaţi. 

Trebuie spus că OMD Galați este formată din șapte membri fondatori: municipiul Galați, prin Primăria Galați, comunele Vânători, Tulucești, Smârdan și Scânteiești, precum și operatorii economici Core Concept Design SRL și SC Lyra Tour SRL. 

Obiectivele organizaţiei sunt: creșterea vizibilității, atragerea unui număr mai mare de vizitatori și generarea de valoare pentru comunitate. 

„Galațiul își propune să promoveze în mod special patrimoniul cultural și religios, precum și cadrul natural oferit de Dunăre, Lacul Brateș și de rezervația naturală Pădurea Gârboavele. Zona are, de asemenea, perspective de dezvoltare în turismul de afaceri, sportiv, de recreere și agrement. Acest fapt înseamnă noi oportunități pentru promovarea turistică a zonei, în parteneriat public-privat, precum și pentru atragerea de finanțări”, explică administraţia locală. 

Vor urma ultimii paşi procedurali pentru ca OMD să poată funcţiona.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

19 comentarii

postat de paloma Vineri, 6 Martie 2026 17:28 5.13.186.*** Link la comentariu

:))) !!! Ce bani se aloca la OMD si de unde ?!

postat de ONG pe bani publici pt a atrage turiștii de la I.C.Bratianu si Tulucești să viziteze Paradisul Beton Vineri, 6 Martie 2026 17:41 86.120.239.*** Link la comentariu

Galațiul s-a asociat cu șmecheria pt promovarea turismului.Unii și-au construit locuințe pe fonduri europene sub pretextul că e pensiune intr-o zona turistică,alții s-au văzut sinecuriști in inst.publ

postat de Care si de unde turism Vineri, 6 Martie 2026 18:03 86.124.202.*** Link la comentariu

Sa vina turistii sa vada rahatul de "animalute" lasat de "iubitorii de animale" sau chistoacele aruncate de stiuletii ajunsi la oras sau cotetele pentru pisici cu mancarea care vara iti muta nasul.

postat de Quaestio Vineri, 6 Martie 2026 18:30 86.124.200.*** Link la comentariu

Da' turismul sufletului si alte Povesti . Se stie , oamenii cand isi iau Concediu dau buzna sa viziteze Orasele-din-betoane . Voi , alde musiu din Administratie ...UNDE va duceti in concediu ?

postat de macarie banu Vineri, 6 Martie 2026 18:53 89.137.225.*** Link la comentariu

da...celor 10% birocrati si operatori de xerox din Administratie care,cica,vor fi pusi pe liber le trebuie un loc de munca nu?! Era buna de 1 Aprilie asta,tov. pucheanu (cu"p" mic).

postat de Adrian Vineri, 6 Martie 2026 20:04 92.85.16.*** Link la comentariu

Mulțumesc, n-am mai tras de mult atât de tare. Primarul nostru este un comediant împreună cu ceilalți primari . Presupun că cei care o să râdă cel mai tare vor fi patronii firmelor .

postat de Iancu Jianul Vineri, 6 Martie 2026 23:09 5.13.130.*** Link la comentariu

Cred ca se refera la turismul curierilor din Asia... femeile din Ghana de la A-uri si nu numai! Glume care nici naivii nu le mai cred... pardon georgestii... caTUNUL pute a faliment total recall soon

postat de Galatean Sâmbătă, 7 Martie 2026 04:16 86.124.202.*** Link la comentariu

Sau mai bine zis ,,Cu cine sa asociat gropile din oras,,

postat de Slabu Mioara Sâmbătă, 7 Martie 2026 04:53 5.13.201.*** Link la comentariu

Avem persoane fizice care promoveaza orasul de multi ani si o fac din dragoste pentru oras , OMD asta din ce partid o mai fi?

postat de Wishful thinking Sâmbătă, 7 Martie 2026 05:59 5.13.144.*** Link la comentariu

Turistii vor ateriza pe aeroportul Galati! Vor fi cazati la poligonul Smardan, vor vizita Muzeul pescaresc de la Garboavele, Casa Colectiilor si apoi - o croaziera virtuala pe Dunare.

postat de PSD-ul e la Galati ! Sâmbătă, 7 Martie 2026 06:22 86.124.201.*** Link la comentariu

Primarul recomanda un sejur complet pe lacul Brates.Toti turistii vor beneficia de ACUPUNCTURĂ gratuita oferita cu multa plăcere de țânțari.Bonus e corul TÂNTARILOR din Bădalanu.Locuri Nelimitate !

postat de Un satean de bine Sâmbătă, 7 Martie 2026 07:07 128.127.116.*** Link la comentariu

Pentru a realiza ceva in acest domeniu este nevoie SI de strazi asfaltate in Odaia Manolache ( com Vanatori),foarte aproape de Garboavele!

postat de un observator Sâmbătă, 7 Martie 2026 07:10 5.13.172.*** Link la comentariu

O replică din filmul alb-negru Răscoala: Fir-ațI ai dracului să fiți! Aveți bani de tocat!

postat de Brasoveanul Sâmbătă, 7 Martie 2026 07:47 89.136.0.*** Link la comentariu

Am coborat din trenul de Brasov am ajuns prin gang in Domneasca. Am. mers spre piata centrala, foarte frumooase cladirile din jur. Am urcat pe Tecuci, minunate cladiri. Voi reveni in Galati.

postat de Mihai Mandru Duminică, 8 Martie 2026 09:57 5.13.139.*** Link la comentariu

In calitate de consilier local la Tulucesti am analiza statutul acestui ONG si am constatat ca nu are nicio legatura cu interesul public ci doar al unui grup infractional organizat.

postat de Canalizare IOC Marți, 10 Martie 2026 07:00 5.13.163.*** Link la comentariu

Obiectiv turistic unic în Costi, comuna Vânători: fosa amplasată în afara gardului proprietății!! Mai există așa ceva în Uniunea Europeană? Vizitați Aleea Albinei și o puteți admira în toată splendoa

postat de Un galatean de departe Marți, 10 Martie 2026 08:31 84.232.141.*** Link la comentariu

Problema acuta a orasului este lipsa locurilor de munca, locuri ce cu grija leati spulberat de cand birjariti acest oras, asta sa va preocupe puchene si foteo, nu circul de doi lei, cu galatiul oras t

postat de Camelia Marți, 10 Martie 2026 14:06 86.124.202.*** Link la comentariu

Pucheanu vrea ca "turistii" sa viziteze cavourile din secolul trecut din cimitirul Eternitatea. Ca doar altceva CE SA VEZI in Galati ? Nici macar trandafirii rosii marca PSD NU mai exi cu USR-ul.

postat de Sinistru Miercuri, 11 Martie 2026 07:50 95.76.2.*** Link la comentariu

Ce gluma proasta! Turismul ruinelor moderne. In afara de hartoape peste tot si demolari ce sa vada un asa zis turist in acest trist oras?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.