Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

1,4 miliarde de lei, banii Galațiului pentru 2026

1,4 miliarde de lei, banii Galațiului pentru 2026

Peste 1,4 miliarde de lei ar putea însemna bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului Galați pentru 2026, conform documentelor care au ajuns la comisiile Consiliului Local. Aleșii sunt convocați, miercuri, 29 aprilie, în ședință ordinară, însă includerea pe ordinea de zi a proiectului de buget pentru 2026 și votarea lui sunt condiționate de publicarea unor decizii guvernamentale... care se lasă așteptate.

Cert este că, potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, bugetul general de venituri și cheltuieli s-a modificat faţă de propunerea prezentată inițial pe portalul Primăriei. Și asta ca urmare a analizei necesarului de fonduri pentru realizarea obiectivelor propuse.
Consilierilor li se explică faptul că în proiectul bugetului local al municipiului Galaţi pentru anul 2026 s-au stabilit venituri şi cheltuieli în sumă de peste 1,4 miliarde de lei, din care 668,76 milioane de lei la secțiunea funcționare și 729,42 milioane de lei la secțiunea dezvoltare. Intră în calcul și excedentul în valoare de 30,24 milioane de lei rămas din 2025.

Cele mai importante cheltuieli de funcționare

Cea mai consistentă sumă din bugetul de funcţionare depășește 177,36 milioane de lei şi ar urma să fie alocată pentru „Asigurări și Asistență Socială”, capitol din care sunt finanțate centrele pentru servicii sociale, căminele pentru bătrâni, cantina de ajutor social, centrele rezidenţiale, Direcţia de Asistenţă Socială.
Următorul în topul celor mai importante alocări din buget ar fi „Învățământul”. Peste 107,04 milioane de lei reprezintă estimarea cheltuielilor de funcționare pentru instituțiile de învățământ preuniversitar de stat și particular acreditat. Primăria menționează că nu s-a primit decizia Finanțelor Publice cu sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor cu bunurile și serviciile pentru instituțiile de învățământ.
O altă alocare consistentă este propusă pentru „Cultură, recreere şi religie” - 85,98 milioane de lei. Din aceste fonduri ar urma să fie finanțate: acțiuni sportive, culturale și religioase, întreținerea parcurilor și a zonelor verzi și asigurarea cheltuielilor de funcționare cu salariile la Clubul Sportiv Municipal și la cele trei teatre, „Nae Leonard”, „Fani Tardini” și „Gulliver”.
„Administrația publică locală” figurează cu o sumă importantă - 72,4 milioane de lei. Din acest capitol bugetar urmează a fi asigurată plata salariilor angajaților din Primăria Galaţi, cheltuieli materiale pentru funcționare și rambursări de credite.
Capitolul bugetar din care sunt asigurate costurile cu iluminatul public, cheltuielile de întreținere a mobilierului urban, reparațiile la clădirile publice și paza domeniului public are alocată o sumă de 41,91 milioane de lei.
Pentru „Protecția mediului” sunt repartizate 41,45 milioane de lei, din care 35,12 milioane de lei reprezintă cheltuieli cu salubrizarea orașului și colectarea deșeurilor menajere.
Conform documentelor, „Datoria publică” se ridică la 61,96 milioane de lei și reprezintă suma pentru plata comisioanelor și a dobânzilor pentru împrumuturile contractate de municipalitate.
Capitolul bugetar „Transporturi” numără 29,57 milioane de lei. Banii se împart între subvenționarea transportului public - 19 milioane de lei și cheltuieli de întreținere străzi - 10,57 milioane de lei.
Ajungem și la „Ordinea publică” - 24,37 milioane de lei. Din acest capitol sunt asigurate prin transfer toate cheltuielile pentru Poliţia Locală, în sumă de 23 milioane de lei.
Pentru „Sănătate” sunt alocate 24,18 milioane de lei, care vor asigura: salariile pentru medicii școlari și transferurile de funcționare pentru cele trei spitale din subordinea Consiliului Local: Spitalul de Copii, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie și Spitalul de Psihiatrie.
Primăria a mai propus și o sumă de 7,69 milioane de lei fond de rezervă bugetară, care asigură plăți neprevăzute pe parcursul anului 2026.

Cu ce bani dezvoltăm orașul

Bugetul de dezvoltare îl depășește pe cel de funcționare, având o valoare estimată de 729,42 milioane de lei. Din acești bani, veniturile de la bugetul de stat reprezintă 260,65 milioane de lei, iar 268,9 milioane de lei sunt sume primite de la Uniunea Europeană. Primăria spune că va cheltui banii din această secțiune pentru continuarea obiectivelor de investiții aflate în curs de realizare.
Tot pentru investiții și dezvoltare sunt și fondurile din bugetul creditelor contractate de Primărie. Pentru 2026, avem 35,68 milioane de lei, reprezentând finanțare rambursabilă contractată de la Exim Banca Românească.
Rămâne de văzut cum va arăta forma finală a bugetului, care va fi supusă votului aleșilor locali cel mai probabil în luna mai.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

18 comentarii

postat de Bleah Marți, 28 Aprilie 2026 16:17 109.166.135.*** Link la comentariu

La artiști cât dam din ei? Hai Tudor Chirilă, Delia, hai la banii publici!

postat de rusine Marți, 28 Aprilie 2026 16:28 128.127.119.*** Link la comentariu

pentru omul de rind nu va ajunge 1 leu de care sa se bucure ca provine din taxele si impozite platite...

postat de Quaestio Marți, 28 Aprilie 2026 16:46 86.124.202.*** Link la comentariu

'Orasul' suntem Noi , Oamenii . Si daca noi nu avem joburi/bani care sa acopere Costul Vietii ...degeaba 'dezvoltam Orasul'. Pe domeniul asta , nici un Plan ?

postat de sad Marți, 28 Aprilie 2026 16:57 89.137.231.*** Link la comentariu

Terasele sunt goale..lumea nici bere nu isi mai permite la terasa sau restaurant. Lumea e saraca. Ne-am intors in anii 80-90. Banii se intorc tot la firmele lor. Salariile sunt extrem de mici.

postat de @florin Marți, 28 Aprilie 2026 17:02 86.124.200.*** Link la comentariu

Îs mai mulți bani veniți de la instituțiile europene.Drept mulțumire,înjurăm în draci lumea civilizată și continuăm să fim noi,cum ne-au lăsat sovieticii...

postat de @florin Marți, 28 Aprilie 2026 17:06 86.124.200.*** Link la comentariu

Or fi de ajuns pentru hore pensionărești si alte iarmaroace cu fum de grătar,mici și bere în centrul istoric,atât cât a supraviețuit comunismului?

postat de magis Marți, 28 Aprilie 2026 17:14 86.124.200.*** Link la comentariu

Adica bugetul pe 2026 se voteaza aproape la jumatatea lui 2026??? Toata clasa politica trebuie schimbata, urgent. CU UNII NOI CARE RESPECTA LEGEA SI BUNUL SIMT.

postat de Și ce dacă ! Prosti dar mulți Marți, 28 Aprilie 2026 17:21 174.233.187.*** Link la comentariu

Se duc mai toți banii la PSD

postat de anelistu Marți, 28 Aprilie 2026 18:44 138.84.57.*** Link la comentariu

Bai esti tampit??? Politia locala 23 milioane si sistemul sanitar 24 de milioane 3 spitale cu medici, asistente aparatura performanta este egala la cheltuieli cu neispravitii astia care dorm in masini

postat de Ion Marți, 28 Aprilie 2026 18:56 46.97.168.*** Link la comentariu

Majoritatea nu e în stare să ia decizii pentru noi. Ăsta e pesedeul.

postat de partidele au ajuns o mina otravita pentru romani. cum scapam de ei? ori nu mai putem sau vine rusul Marți, 28 Aprilie 2026 19:40 128.127.119.*** Link la comentariu

dusmanii cu adevarat ai romanilor nu sint strainii care vor sa ne cumpere tara. asta e vorba lui ilici preluata acum de psd. dusmanii sint romani, printre noi. smeckeri de partide ce ne fura banii.

postat de cetatean Miercuri, 29 Aprilie 2026 04:00 5.13.131.*** Link la comentariu

Primaria sa reduca drastic cheltuielile si sa evite complet creditele. Urmeaza mari framantari si schimbari, contractul social nu mai functioneaza.

postat de degetel Miercuri, 29 Aprilie 2026 04:57 5.13.131.*** Link la comentariu

Cand mai faceti reforme in primarie, consiliu ? Mai dati afara din bugetari deoarece sunt multi care muta hartii.

postat de simonis tudose olguta Miercuri, 29 Aprilie 2026 05:44 46.97.20.*** Link la comentariu

deci au ramas necheltuiti 2025 30mil si primarul in cardasie cu tancrad si restul au oprit de anul trecut lucrarile cosbuc etc etc ca le-a luat BOLOJAN BANII ??? mizerie marca PSD

postat de mirel Miercuri, 29 Aprilie 2026 05:57 185.53.199.*** Link la comentariu

Desființarea militiei finului pensionar obosit MAI Zeus si se economisesc 23 mil??? Avem ce ati votat

postat de alex Miercuri, 29 Aprilie 2026 06:52 86.120.137.*** Link la comentariu

Adica este luna Mai si orasul inca nu are buget aprobat? Hai ca e bine. Si unii viseaza drumuri suspendate, pasarele si alte avioane. Si avem centura proaspat renovata care deja este surpata. :)))

postat de Quaestio Miercuri, 29 Aprilie 2026 12:05 86.124.202.*** Link la comentariu

Focusarea Incapatanata doar pe 'betoane' de Partid ne ajuta pe Noi Populatia/locuitorii din Oras ...fix cum il ajuta pe mortul din cimitir Lustruitul Cavourilor . Lustruim Saracia .

postat de florin Miercuri, 29 Aprilie 2026 15:56 86.124.200.*** Link la comentariu

Politia localamai mult ca sănătatea???????????Suntem nebuni??????????

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.