Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

PSD: Orgolii şifonate şi răzbunări minore

PSD Galaţi a ieşit cel mai şifonat din negocierile USL. Deşi nu recunoaşte, va pierde Primăria care de trei mandate încoace este social-democrată şi asta pentru că liderul naţional, Victor Ponta, a dat Galaţiul, unde viceprimarul Nicuşor Ciumacenco avea cel mai bun scor în sondaje, pe alte două primării din ţară.

Validarea doctorului Nicolae Bacalbaşa drept candidat la şefia CJ a fost cu scântei. PSD nu a reacţionat după ce preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac, şi-a anunţat candidatura independentă la un nou mandat, fără a demisiona din PSD, ci doar din funcţiile de conducere din partid. Nu a reacţionat nici când UNPR l-a proclamat candidatul său. A reacţionat însă liberalul Victor Paul Dobre, care a pus punctul pe i: „Domnul Chebac nu a demisionat din PSD dintr-un motiv foarte simplu: nu vrea să-şi piardă fotoliul de care ţine cu dinţii, cu unghiile!”.

PSD s-a „răzbunat” însă pe consilierul judeţean Alexandru Teodorescu şi l-a exclus din partid pe un motiv slăbuţ: nu a semnat convocatorul şedinţei extraordinare a CJ şi nici nu a participat la aceasta. Pe urmă, PSD l-a „sărit” pe următorul supleant de pe listă, Dieter Krampultz, desemnând-o consilier pe Victoria Giurgiu, ceea ce a provocat un nou val de comentarii negative. Lui Krampultz i s-a reproşat că nu şi-a plătit cotizaţia la partid şi că şi-ar fi dat demisia din PSD, însă politicianul neagă.

De cealaltă parte, Teodorescu e convins că decizia PSD este „nedreaptă şi nestatutară” că instanţa îi va da câştig de cauză.

La finele anului, prezent la Galaţi, liderul naţional Victor Ponta părea convins că Eugen Chebac nu mai este membru PSD. Liderul PSD Galaţi, Dan Nica, a avut pentru prima dată o poziţie oficială legată de acest subiect: „E o situaţie ridicolă să fii candidat din partea UNPR şi tu să fii membru PSD. Cu certitudine îl vom da afară”. Mda…

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.