Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

PDL: „Resmeriţe” şi candidaturi negociate

În 2011, sediul PDL de pe Domnească a fost „recenzat”, în sensul că democrat-liberalilor li s-a furat televizorul. Fostul sediu de la Spicul a devenit măcelărie, semn că politica trece prin stomac. Toate organizaţiile de pensionari, inclusiv cele filo-portocalii, şi-au strigat nemulţumirile în faţa sediului de pe Domnească. Fără efect! „Om Bun” Marius Necula a fost ales lider la municipală. Cu piciorul în ghips, Mircea Toader a candidat singur la postul suprem al Organizaţiei Judeţene şi a fost reales preşedinte chiar de ziua lui. La nivel naţional, însă, n-a mai prins nicio funcţie.

Revenind la alegerile judeţene, nici nu se încheiase numărătoarea voturilor, că se şi scriau contestaţii. Inspectorul general şcolar, Doruleţ Resmeriţă, a pierdut în favoarea lui Necula funcţia de prim-vicepreşedinte şi a acuzat că „s-au renumărat voturile până n-am mai câştigat”. Necula a replicat că, de câte ori pierde, Resmeriţă face “o obsesie”, apoi a anunţat că i-a cerut premierului demisia (sic!) inspectorului. Resmeriţă l-a luat peste picior că s-a dus “cu pâra mică la premier”.

Democrat-liberalii nu şi-au ascuns interesul faţă de liberalul Marius Stan - acesta având o întâlnire cu Toader şi cu premierul Emil Boc. Stan a susţinut că discuţiile nu au avut legătură cu candidatura la Primărie, iar democrat-liberalii că au fost refuzaţi. Deşi parcă stăteau “la tiră”, aşteptându-i pe nemulţumiţii USL să li se alăture, până la urmă PDL-iştii şi-au anunţat candidaţii: Marius Necula, pentru Primăria Galaţi, Iulian Aramă, pentru preşedinţia CJ.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.