Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pozele zilei. Cine mai dă „ora exactă” în Galați

Pozele zilei. Cine mai dă „ora exactă” în Galați

Într-o vreme în care telefonul mobil este deja un dispozitiv multifuncțional – cu condiția unei conexiuni bune la internet și a funcționării optime a aplicațiilor – cui îi mai trebuie un ceas urban?

Pentru cei care locuiesc în zonă – pe strada Oțelarilor – probabil că e un reper. De altfel, și singurul ceas public rămas în oraș. Cel din Mazepa a fost pus la pământ și desființat în 2021, când s-au executat lucrările de modernizare a zonei cuprinse între Potcoava de Aur și Trei Star. A urmat ceasul din Centru. Iar cel amplasat în parcul de la Spitalul de Copii este deja istorie – pentru că acolo se construiește o parcare subterană cu parc deasupra.

În aceste condiții, ceasul amplasat la capătul traseelor de tramvai 7 și 39 din Micro 19 a rămas singular. Și, în majoritatea timpului, nefuncțional.

„Deși poate părea un detaliu minor, acesta este un reper cunoscut pentru locuitori și contribuie la o imagine negativă a zonei, mai ales că este o poartă de intrare în oraș. Ar fi util ca situația să fie adusă în atenția autorităților pentru remediere și așteptăm un răspuns din partea acestora”, ne-a semnalat, recent, un cititor.

Potrivit răspunsului inițial al municipalității, s-a tot încercat repararea ceasului, dar fără succes. Soluția ar fi înlocuirea lui, pentru că nu se dorește renunțarea la el.

Spre surprinderea noastră, în această dimineață caniculară de luni, 29 iunie, ceasul funcționa. Arăta corect ora, ziua, temperatura și apoi rula mesajul „Primăria municipiului Galați vă dorește o zi bună”.

Nu știm dacă e doar o întâmplare sau o excepție, dar dacă tot am surprins imaginile, vi le oferim la „Pozele zilei”.

Rămâne, totuși, de văzut, cine (mai) dă ora exactă – la propriu și la figurat – în municipiul Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Camelia Luni, 29 Iunie 2026 15:52 86.124.201.*** Link la comentariu

Cucu. Mai este cineva la lucru ? Cucu. Incepe vacanta parlamentara, a bugetarilor din administratie ...

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.