Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Program de distracţie pentru toată familia, pe strada Domnească. Restricţii de trafic şi transport deviat în weekend

Program de distracţie pentru toată familia, pe strada Domnească. Restricţii de trafic şi transport deviat în weekend

Activităţi cu ponei, fotbal, volei şi karate, pictură, atracţii de tot felul pentru copii, dar şi paradă a costumelor militare, muzică şi spectacol de dans pentru toată familia. Asta au pregătit autorităţile pentru acest final de săptămână, pe strada Domnească. Evident, artera va fi din nou pietonală!

Primăria municipiului Galați a anunţat că strada Domnească va fi închisă traficului auto, între strada Iacob Lahovary și strada Eroilor, în perioada 4 iulie 2026, ora 06,00 – 6 iulie 2026, ora 05,00.

Pe acest segment, se vor desfășura numeroase activități în aer liber.

Programul de transport va fi modificat după cum urmează:

- Traseul 9 (Țiglina III - Gara CFR), de la Potcoava de Aur va fi deviat pe tur pe strada Traian – strada Basarabiei – strada Mihai Bravu – strada Gării - Gara CFR, cu retur pe strada Gării - strada Nicolae Bălcescu - strada Brăilei;

- Traseul 11 (Micro 13B - Piața Centrală/Grădina Publică) - de la Potcoava de Aur, va fi deviat pe strada Traian, atât la tur cât și la retur. Autobuzele cu plecare din Micro 13B după ora 14.00, de la Piața Centrală vor circula pe strada Traian - strada Basarabiei - strada Domnească -   Grădina Publică, cu retur pe strada Domnească - strada Gării - strada Nicolae Bălcescu - strada Brăilei;

- Traseul 15 (Piața Centrală - Gara CFR) - pe retur, din strada Domnească va fi deviat pe strada Aleea Mavromol - strada Nicolae Bălcescu - strada Brăilei - strada Traian - Piața Centrală;

- Traseul 102 (Micro 19 - Bariera Traian), de la Potcoava de Aur va fi deviat pe tur pe strada Traian – strada Basarabiei – strada Domnească, cu retur pe strada Domnească - strada Gării - strada Nicolae Bălcescu - strada Brăilei, traseul fiind asigurat cu autobuze;

- Traseul 105 (Micro 19 - Grădina Publică) de la Potcoava de Aur va fi deviat pe strada Traian strada Basarabiei – strada Domnească – Grădina Publică, cu retur pe strada Domnească - strada Gării - strada Nicolae Bălcescu - strada Brăilei;

- Traseul 106 (Micro 19 - Gara CFR) de la Potcoava de Aur va fi deviat pe strada Traian - strada Basarabiei – strada Mihai Bravu - strada Gării - Gara CFR, cu retur pe strada Gării - strada Nicolae Bălcescu - strada Brăilei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

9 comentarii

postat de Știm să ne distrăm la Galați, nu ne întrece nimeni. Și nici nu ducem lipsă de motive de sărbătoare: Vineri, 3 Iulie 2026 07:12 5.13.186.*** Link la comentariu

Combinatul nu se închide, dronuțele nu cad, apa e ieftină, ghenele moderne funcționează, tramvaiele circulă de zor, ziarele se tipăresc non-stop, Coșbucul e splendid, impozitele sunt mici. PARTY TIME!

postat de un simplu galatean Vineri, 3 Iulie 2026 07:45 5.13.193.*** Link la comentariu

of Doamne! Multe Olgute mai sunt si la noi in oras!

postat de Nici mie nu-mi convin multe, dar sa aiba toti ceilalti aceeasi experienta ca mine? Vineri, 3 Iulie 2026 11:02 86.124.202.*** Link la comentariu

Voi va dati seama, sper, ca indiferent in ce oras sunteti si orice partid ar fi la putere, nu vor merge niciodata toate perfect, pentru toti locuitorii, simultan. Ca la noi, la nimeni, cu siguranta?

postat de Gogu Vineri, 3 Iulie 2026 11:09 86.124.201.*** Link la comentariu

Incepe nebuneala cu beton.

postat de Maria Vineri, 3 Iulie 2026 13:46 89.136.2.*** Link la comentariu

De ce nu se fac activitățile într-un parc?

postat de Camelia Vineri, 3 Iulie 2026 15:42 213.233.104.*** Link la comentariu

Când au loc demisiile primarului Pucheanu și a întregului Consiliu Local ???

postat de Gogu Sâmbătă, 4 Iulie 2026 11:01 5.13.192.*** Link la comentariu

distractie.. prin balti

postat de Valentina Sâmbătă, 4 Iulie 2026 13:47 89.136.0.*** Link la comentariu

Poate ca ar trebui sa ne obisnim cu str.Domneasca pietonala, vara, sambata si duminica. Dar n-ar fi rau sa se contureze o zona pietonala centrala si in Galati.

postat de Goe Luni, 6 Iulie 2026 00:33 86.124.201.*** Link la comentariu

Oare in alta parte nu se pot organiza asemenea evenimente ? In pasajul subteran ar fi fost feriti si de ploaie.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.