Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Locul unde seniorii Galaţiului descoperă „Tinereţea fără bătrâneţe”. Cât a durat şi cât a costat realizarea lui

Locul unde seniorii Galaţiului descoperă „Tinereţea fără bătrâneţe”. Cât a durat şi cât a costat realizarea lui

„Primăria municipiului Galaţi îşi doreşte «Tinereţe fără bătrâneţe», cu fonduri europene” anunţam în ediţia din 9 iunie 2020 a ziarului „Viaţa liberă”. Iată că pe 23 iulie 2026, noul Centru de recreere pentru persoane vârstnice „Tinerețe fără bătrânețe”, din strada Traian nr. 203, un obiectiv realizat cu fonduri europene în valoare totală de 18,9 milioane de lei, a fost prezentat seniorilor gălăţeni. Care au fost mai mult decât încântaţi să-l descopere şi abia aşteaptă să se bucure de toate facilităţile pe care le oferă.

Sală de spectacole cu 170 de locuri, scenă, pian şi sistem de sonorizare şi foaier, săli de bibliotecă şi de lectură, săli de fitness, garderobă, vestiare şi toalete, sală de socializare și activități de recreere, sală pentru jocuri și film, sala cu calculatoare şi internet pentru iniţiere şi utilizare, dar şi sală de dans… Sunt doar câteva dintre facilităţile pe care le oferă noul Centru de recreere pentru persoane vârstnice „Tinerețe fără bătrânețe”, din strada Traian nr. 203. Dotat cu mobilier şi echipament specific, centrul are facilități pentru persoanele cu dizabilități (rampe și lift) și beneficiază de sistem de supraveghere video pentru interior și exterior, fiind incluse şi spaţii administrative.

Clădiri salvate din paragină

Transformarea este spectaculoasă! Corpurile de clădire care găzduiesc acum Centrul au aparţinut fostului Colegiu „Traian”. La momentul pornirii proiectului, erau insalubre şi chiar pe punctul de a se demola!

Din acest motiv, proiectul a cuprins lucrări de consolidare, modernizare și recompartimentare, reparații acoperiș, înlocuire tâmplărie, termoizolație la pereți și planșee, modernizare instalație electrică, instalații de apă și canalizare, pompe de căldură aer-apă, centrală termică pe gaz, finisaje interioare și exterioare, dotarea cu echipamente și mobilier specific pentru toate facilităţile.

„«Aici întinerim!» Sunt cuvintele pe care mi le-a spus una dintre bunicile care au vizitat noul centru dedicat exclusiv seniorilor Galațiului. Cred că aceste cuvinte ilustrează cel mai bine ce am reușit să facem prin înființarea acestuia. Este un loc modern, cald și primitor, gândit special pentru a le oferi vârstnicilor noștri servicii de calitate, dar mai ales un sentiment de siguranță”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, în faţa pensionarilor încântaţi.

Costuri şi durată

Conform datelor oficiale, valoarea totală a proiectului este de 18.949.273 de lei, din care 7.472.778 de lei de la bugetul local. Proiectul a fost finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020.

Pe 29 decembrie 2020, Primăria municipiului Galați anunța că a semnat contractul de proiectare şi execuţie cu Asocierea Concivia SA – Element Design SRL. Valoarea contractului, la acel moment, era de 9.430.720 de lei fără TVA, iar durata de realizare ar fi trebuit să fie de 17 luni, din care 4 luni sunt prevăzute pentru proiectare.

Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, ultima valoare actualizată a contractului de proiectare şi execuţie a fost de 10.672.842 de lei fără TVA.

Pentru mobilierul şi dotările centrului au fost atribuite contracte separate.

Conform Primăriei, Centrul „Tinerețe fără bătrânețe” se va deschide în perioada următoare, va asigura condiții optime pentru activități de petrecere a timpului liber, de recreere și socializare pentru 100 de beneficiari, seniori cu vârsta cuprinsă între 65 și 90 de ani.

Va fi administrat de Direcția de Asistență Socială a municipiului Galați, fiind în curs procedurile pentru deschiderea acestuia.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

10 comentarii

postat de Clubul Stafida Vineri, 24 Iulie 2026 06:01 86.120.239.*** Link la comentariu

Deja mulți copii își vor dori să se facă pensionari când vor crește mari

postat de @florin Vineri, 24 Iulie 2026 06:11 86.124.200.*** Link la comentariu

Beton,iarmaroc la asfalt în fiecare weekend,acuș vine ziua recoltei,insule ecologice,garaje,gunoi peste tot,faleză ca după război deși se puteau planta niște pomi etc.Dezvoltare marca pesedeu!

postat de Von Bergovicz 24.3 cm Records Vineri, 24 Iulie 2026 07:22 109.166.132.*** Link la comentariu

Da are pucheanu ăsta care vrea al 4 lea mandat niste scoruri la lucrări și " modernizări" nici una nu e sub 100 de miliarde de lei vechi. Ăștia cunosc bine tabla împărțirii, mai bine decât oricine

postat de Sparanghel Vineri, 24 Iulie 2026 10:50 213.233.114.*** Link la comentariu

Interesant este care a fost șpaga pentru lucrări, dar mai ales pt achiziția de bunuri! Ca să nu mai spun de alte posturi bugetare noi ce vor apare în jurul acestui Centru (adică sinecuri!)

postat de Edy Vineri, 24 Iulie 2026 12:00 109.166.131.*** Link la comentariu

Au dreptul seniorii să primească un asemenea centru dar acest centrul trebuia construit în altă parte. Statul a distrus sistematic liceul în loc să-l salveze.

postat de Un cunoscator Vineri, 24 Iulie 2026 12:40 104.28.106.*** Link la comentariu

Cate posturivor fi puse pe tava odraslelor de mahari!????directori, consilieri, secretari si cati or mai fi…tulucestii sa traiasca….

postat de IULIAN Vineri, 24 Iulie 2026 18:19 89.137.30.*** Link la comentariu

Eu când am să ma fac mare vreau să mă fac Șmirghel ...cu granulație fină,

postat de Asta e Sâmbătă, 25 Iulie 2026 16:52 128.127.119.*** Link la comentariu

asta e ok. batrinetea e urita. dar citi bani s-au dus la angajati primarie pentru accesare fonduri europene pentru insule de gunoi, deja distruse si nefunctionale? asta e golanie. golania lui puki.

postat de IULIAN Duminică, 26 Iulie 2026 13:15 89.137.30.*** Link la comentariu

Pentru liniștea noastră,trebuie să construim un cimitir prin PNNR.

postat de IULIAN Luni, 27 Iulie 2026 12:31 89.137.30.*** Link la comentariu

„Tinereţe fără bătrâneţe” și viață fără de moarte,Ispirescu și Făt- Frumos se rostogolesc în mormânt,asta e.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.