Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Strada Eroilor: ieri s-a redeschis traficul, azi este spartă din nou

Strada Eroilor: ieri s-a redeschis traficul, azi este spartă din nou

Marţi a început asfaltarea, miercuri a fost anunţată finalizarea lucrărilor de reparaţii, joi s-a redeschis traficul, iar vineri… circulaţia era îngreunată de intervenţiile muncitorilor. Aşa arată, pe scurt, cronologia evenimentelor pe strada Eroilor, sectorul cuprins între străzile Traian şi Nicolae Bălcescu. Ce ne-au sesizat locuitorii zonei şi ce spune administraţia locală aflaţi în continuare.

„Ieri, 10 septembrie, au deschis circulaţiei strada Eroilor. Astăzi, o sparg din nou. Au asfaltat şi trotuarele, iar apa o sa intre în curţile oamenilor după o ploaie mai zdravănă. Oare cine va plăti inconvenientele?”, ne-a întrebat, într-un mesaj transmis redacţiei, un gălăţean. Evident, cetăţeanul s-a întrebat şi cine a recepţionat lucrările.
Situaţia pe care ne-a semnalat-o este reală, după cum vedeţi în imagini.
Vineri, muncitorii lucrau în zona canalizărilor, dar şi la poarta unui locatar al zonei, unde fusese săpată o groapă.

Ieșirea din curte, îngreunată de trotuarul proaspăt asfaltat

Cel mai mult ne-a impresionat, însă, intervenţia unui locatar de pe strada Eroilor. Sprijinit într-un cadru ajutător pentru mers, un bărbat în vârstă reuşise, cu puterile proprii, să „netezească” pragul pe care asfaltarea trotuarului îl crease în dreptul porţii sale. Nu doar pentru că altfel nu mai poate deschide poarta, ci în special ca să poată ieși din curte mijlocul de transport pe care îl foloseşte, având în vedere problemele care îi afectează mersul.

Probabil că, în locul lui, alte persoane ar fi fost revoltate. Gălăţeanul trata situaţia cu mult calm şi cu un admirabil simţ al umorului.
A apreciat sincer lucrarea executată de constructorii Citadina şi faptul că nu au depăşit termenul decât cu două săptămâni. A admis că nu s-a făcut economie la asfalt şi că se va putea circula „ca pe autostradă” pe porţiunea reparată.

Ce spun autorităţile

La solicitarea noastră, administraţia locală ne-a explicat că lucrarea de pe strada Eroilor nu este complet finalizată. Că mai sunt remedieri de executat, dar şi marcajele rutiere.

Constructorii şi Primăria au ales să redeschidă traficul, asumându-şi faptul că vor primi reproşuri pentru intervenţiile care continuă.

Reamintim că strada Eroilor, pe tronsonul cuprins între străzile Traian și Nicolae Bălcescu, ar fi trebuit să fie închisă traficului rutier timp de două luni, începând din 22 iunie 2026, la ora 08,00.

Restricţia era necesară pentru buna desfășurare a lucrărilor de reparații. Intervenţiile la carosabil şi trotuare au fost executate de constructorii firmei Citadina şi au costat aproximativ 538.000 lei fără TVA.

În această valoare nu este cuprinsă şi înlocuirea conductei magistrale de apă potabilă de pe strada Eroilor, pe o lungime de 225 de metri, respectiv tronsonul cuprins între strada Nicolae Bălcescu și strada Dr. Carnabel.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

7 comentarii

postat de Un roman Vineri, 11 Septembrie 2026 16:32 185.19.165.*** Link la comentariu

E ceva obișnuit pentru cei ce fac "reabilitări " în Galați și nu numai, azi finalizează și mâine își "aduc" aminte că nu au terminat.

postat de Dan Vineri, 11 Septembrie 2026 17:31 5.13.152.*** Link la comentariu

Daca nici pe strada unde sta primarul nu sunt in stare.......

postat de paloma Vineri, 11 Septembrie 2026 19:43 5.13.193.*** Link la comentariu

Haide bre, mergeti pe Domneasca si pe Faleza sa bateti din palme !!! Orasul a fost blocat astazi...

postat de Anti-lăbar+Anti-usri Vineri, 11 Septembrie 2026 23:48 86.124.200.*** Link la comentariu

Iar a reparat o strada fara banane si blugi. Pai in ritmul asta nu ma "#progresam" spre "Ieuropa"... Daca bananele sunt scumpe, macar o trotineta electrica si un rucsac progresist...

postat de un observator Sâmbătă, 12 Septembrie 2026 02:44 86.124.201.*** Link la comentariu

La Galați este ca în balada Meșterul Manole: Noaptea se strica ...ziua se spărgea! Reparații planificate!

postat de Cetățean Sâmbătă, 12 Septembrie 2026 03:47 89.137.224.*** Link la comentariu

Să vedeți ce o să fie după ploaie acolo unde au început pe faleză. Pleacă tot ca o smântână în Dunăre. Unde nu-i cap vai de noi că o să fie adiționale din cauza naturii!

postat de Lulu Duminică, 13 Septembrie 2026 04:18 86.124.200.*** Link la comentariu

Dupa receptie oricum o sa revina iarasi. Ca si in cazul str.Domneasca dupa finalizare a urmat surparea. Nici acum nu este ok, dar banii pe contracte s au achitat. Mita deasemenea. Banii nostri.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.