Cu sau fără sprijinul lui Durbacă: Picu, director plin la SPADP
După două încercări nereuşite, Roman Apostol Picu a fost, în sfârşit, numit director „plin” la Serviciul Public Judeţean de Administrare a Domeniului Public şi Privat al Judeţului Galaţi pe care îl conduce încă din 2005.
Până acum însă, Picu a condus serviciul ca director interimar. După ce în luna noiembrie a anului trecut a promovat examenul pentru a ocupa postul ca director „plin”, Roman Apostol Picu (PC) nu a putut fi instalat în funcţie din cauza neînţelegerilor din CJ. Astfel, proiectul de hotărâre privind numirea sa a fost retras de pe ordinea de zi a şedinţelor CJ de două ori. Luni, consilierii judeţenei au votat, prin vot secret, angajarea lui Picu. Votul a spulberat emoţiile provocate de zvonul potrivit căruia Picu nu ar mai beneficia de sprijinul conservatorilor, după ce acesta ar fi spus că nu îl va urma pe Eugen Durbacă la UNPR. Cu 19 voturi pentru şi 16 împotrivă, Picu a deveni director însă nu începând cu 1 decembrie, cum greşit a fost scris în proiectul aflat la mapa consilierilor judeţenei, ci începând cu 1 februarie 2012.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.