Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Toader vrea să închidă biroul parlamentar al lui Boldea

 

La aproape două săptămâni de la descinderile care au avut loc la biroul parlamentar al deputatului Mihail Boldea, activitatea pare să fi îngheţat complet în locul în care oamenii veneau de regulă să-şi spună ofurile. Vecinii spun că n-au mai văzut pe nimeni urcând în birou in ziua descinderilor.

"L-am mai văzut parcă, acum vreo două zile pe domnul Mircea (n.r. - probabil Mircea Bivol, şeful de cabinet al lui Boldea) trecând pe aici, dar n-a urcat în cabinet", spune vânzătoarea unui magazin din zonă. În tot acest timp, sumele forfetare alocate cabinetului parlamentar sunt trimise la Galaţi, iar oamenii de acolo îşi încasează banii. Şi maşina deputatului se plimbă toată ziua prin oraş, evident pe benzina Camerei Deputaţilor. Deşi nu mai face parte din echipa lui, liderul democrat-liberalilor gălăţeni, Mircea Toader, speră însă să pună capăt acestor lucruri care nu par să fie deloc în regulă.

"Luni, voi sesiza Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor în legătură cu situaţia de la Galaţi. O să propun suspendarea plăţilor aferente cabinetului lui Mihail Boldea, urmând ca acestea să fie reluate în cazul în care instanţa îl va elibera", spune Mircea Toader. Acesta mai spune că, teoretic, biroul parlamentar ar fi trebuit în acest moment să funcţioneze, chiar şi în lipsa deputatului Mihail Boldea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
BN

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.