Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

PSD se debarasează de rebeli: Trei consilieri şi alţi şase membri, excluşi din partid

Consilierii locali PSD Daniel Apetrăchioaie, Stelian Lupu şi Aurelian Constantin au fost excluşi din partid, alături de alţi şase membri: Bogdan Hâncu, Tătaru Cosmin, Ştefan Cătălin Cozma, Dănuţ Relu Ciubotaru, Zburlea Neculai (director adjunct la SC Gospodărire Urbană) şi Liliana Ochiu (consiliera viceprimarului Ciumacenco).

Protocolul subţire cu excluderi se ţine!

Potrivit unui comunicat de presă al PSD Galaţi, motivele excluderii sunt «încălcarea prevederilor statutare, desele abateri de la disciplina de partid precum şi nerespectarea protocolului Uniunii Social – Liberale”. Daniel Apetrăchioaie spune că „am fost excluşi pentru că săptămâna trecută, la şedinţa Biroului Executiv Municipal ne-am declarat susţinători ai lui Ciumacenco. Oricum, sunt mai mulţi în PSD care îl susţin pe Ciumacenco, dar se feresc să recunoască asta”. Şi Constantin Aurelian confirmă motivul: "nu ţin de mandatul de consilier, de aceea am şi demisionat din CL înainte de excluderea din partid". Apetrăchioaie spune că nu va candida independent, căci "e prea multă mizerie în politică, unde talpa munceşte şi şmecherii profită".    

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.