Victor Dobre asigurădă asigurări: Nu este nicio problemă în PNL
Vicepreşedintele gălăţean al PNL, Victor Paul Dobre, a infirmat zvonurile potrivit cărora Crin Antonescu ar urma să fie schimbat de la şefia PNL în cadrul Ligii Aleşilor Locali Liberali, ce se va întruni, în curând, la Braşov. „Aflând informaţia mi s-a părut că este 1 aprilie… Sunt, totuşi, nişte limite în glume. Cei care dau astfel de informaţii habar nu au despre ce se întâmplă în PNL şi nici despre statutul partidului”, a declarat Dobre. „Statutul nostru prevede ca pentru aşa ceva [pentru convocarea unui congres], ar trebui ca la nivelul fiecărei organizaţii să se convoace înainte Delegaţia Permanentă”, a adăugat Dobre, referindu-se la scenariul vehiculat neoficial prin care liderii filialelor ar putea convoca, la Braşov, ad-hoc, un congres de detronare a lui Antonescu. „Nu este nici o problemă în PNL. Domnul Orban este fidel PNL şi participă deschis la orice competiţie. Şi vă mai spun ceva: la semnarea protocolului de colaborare cu USL, în Delegaţia Permanentă a PNL am votat toţi, cu o singură excepţie. PNL este un partid serios”, a încheiat preşedintele PNL Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.