PD-L Galaţi va cere anchetă pe programul ISPA
Consilierii locali PD-L vor solicita formarea unei comisii de anchetă privind stadiul în care se află lucrările pe programul ISPA. Prim-vicepreşedintele PD-L Galaţi, Marius Necula, susţine că, din informaţiile sale neoficiale, programul ISPA e în pericol:
„Suntem foarte aproape de marele risc de a fi penalizaţi de UE. De aceea, eu cred că formarea unei comisii de anchetă la nivelul CL, care să dea un punct de vedere oficial, se impune cu maximă urgenţă. După ştiinţa mea, cine nu-şi duce proiectul până la capăt trebuie să dea banii cheltuiţi pe programul ISPA înapoi şi să plătească proiectul din fonduri proprii”, a declarat Necula.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.