Bula de campanie - Pic şi Poc, candidăm din orice loc!
Ţărănişti, PC-işti, becalişti, diaconişti, socialişti… da’ ce n-au fost?! În speţă, tot nişte (oportun)işti pripăşiţi la cârma sau în staff-ul unor partide meteorice, care fac valuri pe scena politică doar din patru în patru ani. Nici ei nu mai ştiu câte partide au schimbat şi condus, câte doctrine au încălţat, descălţat, întors pe faţă şi pe dos ca pe nişte şosete prea des folosite şi câţi lideri au strâns de mână. Interesant este că au rămas mereu împreună, umăr lângă umăr, unul preşedinte, celălalt prim sau vicepreşedinte. Şi, în afară de partidele cu oarece ştaif, greu pot spune din ce partid n-au făcut parte şi unde nu s-au „regăsit”! Aceşti „Pic şi Poc” în tandem de nedespărţit au reuşit să candideze la fiecare alegeri locale ori de alt soi. Ambiţia le-a fost de fiecare dată mai mare decât „putirinţa” electorală, reuşind şi să scoată fix procentul din coada virgulei… cu zero în faţă. Dar asta nu i-a descumpănit şi iată-i din nou candidaţi la fel ca „Hopa Mitică”, cad din partid şi se ridică. Hai la lupta cea mare din colţ în colţ politic să dăm!
* N. B. Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.
Răspândacul electoral





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.