Anunţ din partea noilor aleşi: "Nu mai e nevoie de şpagă!"
Schimbările politice produse de rezultatele alegerilor din urmă cu o săptămână îi obligă pe câștigători să-și concretizeze promisiunile din campanie. Una dintre acestea se referea la atragerea mai multor investitori străini care să creeze locuri de muncă noi. „Vor veni producători străini care vor deschide linii de producție în Galați de pe urmă cărora se vor crea locuri noi de muncă. Nu pot să vă dau nume de companii, dar pot să vă spun că vor fi din mai multe domenii de activitate”, a declarat vineri, într-o conferință de presă liderul PSD Galați, Dan Nica. Până aici, toate bune și frumoase, doar că social-democratul gălățean și-a completat declarația cu o afirmație controversată: „Investitorii știu că la Galați bariera birocrației a fost ridicată și nu li se va mai cere șpagă, așa cum se proceda până acum!”. Dan Nica a adăugat că de acum încolo investitorii vor avea parte de un climat extrem de prietenos la Galați. Întrebat dacă știe de faptul că până acum atât Consiliul Județului, cât și Primăria Galați au fost conduse de oameni ai PSD-ului, Dan Nica și-a nuanțat afirmația: „M-am referit în special la acele instituții ale statului de unde trebuia să vină aprobări. De altfel, toți directorii care nu și-au făcut treaba vor fi schimbați în viitorul apropiat”, a mai spus Dan Nica.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.