Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Şedinţă record! - O firmă de avocaţi va reprezenta interesele Consiliului Local

Prima şedinţă ordinară a aleşilor locali a avut loc ieri după-amiază şi s-a dovedit una record. În 15 minute, toate proiectele de pe ordinea de zi - una decentă, cu doar 17 puncte, nu cu peste 50, cum se întâmpla înainte - au fost aprobate. Una dintre cele mai importante hotărâri vizează achiziţionarea serviciilor juridice pentru reprezentare. Primarul Marius Stan a explicat de ce e necesar: "Dintr-o evaluare sumară am constatat că cine vrea să facă bani dă în judecată Primăria şi câştigă. Avem un proces de pomină în care, în primă instanţă, petentul a dat în judecată CL şi a câştigat 4,5 milioane care, prin penalităţi, pot ajunge la 10 milioane. Procesul se reia. Mai există un exemplu în care Primăria - parte în proces pe o clădire ilegal construită, pe strada Carnabel, pe scheletul unei foste clădiri a Primăriei - se apără venind cu acte doveditoare că acea clădire veche are o valoare de 34,24 de lei. Sunt situaţii hilare care ne fac să apelăm la o casă de avocaţi serioasă, care să ne apere interesele cu adevărat, serviciul nostru juridic urmând doar să răspundă de legalitatea documentelor pe care le vom întocmi în Primărie", a spus Marius Stan. Eficienţa şi rapiditatea cu care au lucrat aleşii sunt rezultatul discuţiilor de la şedinţele pe comisii. În acest fel, şedinţele ordinare vor deveni doar o simplă formalitate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.