Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mircea Toader, zăngănit de cătuşe

Preşedintele PDL Galaţi, Mircea Toader a reclamat, ieri, faptul că s-au înregistrat o serie de infracţiuni în privinţa votului de duminică: la Tecuci - de vot multiplu ("trei persoane au votat în secţie după ce au votat cu urna mobilă"), la Cudalbi-turism electoral ("poliţistul cu primarul cărau oameni la vot") şi "doi consilieri locali PNL şi PSD de la Matca şi Tecuci au fost acreditaţi ca observatori din partea unui segment de media, deşi pentru asta trebuie să declari pe propria răspundere că nu faci parte dintr-un partid politic".
"Unii reprezentanţi PDL în secţii de vot au fost amendaţi pentru că au refuzat să plece cu urna mobilă. Noi i-am instruit să nu plece cu urna mobilă, pentru că în secţie s-ar fi putut produce fraude. De pildă, la Tecuci  - unde vom face plângere penală pe numele preşedintelui şi membrilor - s-au găsit 146 buletine albe, băgate pachet în urnă, căci acolo a lipsit reprezentantul nostru  vreo 45 de minute", a adăugat Toader apreciind totuşi că "poliţia a fost promptă, la fel şi procurorul a fost prompt vom vedea cum se vor finaliza anchetele. Vrem verificări clare cred că trebuie impusă pedeapsa cu închisoarea pentru cei vinovaţi".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.