Jos panourile publicitare de pe spaţiile verzi!
Ieri a început cea de-a doua etapă a acţiunii de desfiinţare a panourilor publicitare fără autorizaţie, sau cu autorizaţii expirate din Galaţi. "Este vorba despre toate panourile publicitare din oraş, ale căror contracte au expirat din 2009 şi 2011. Vorbim de opt firme de publicitate care au fost notificate că le-a expirat contractul şi că sunt invitate să îşi ridice singure panourile de pe domeniul public. Nu s-au conformat, au vrut să li se mai prelungească termenul de graţie, probabil sunt învăţate aşa, ca la talcioc, să negociem, dar eu nu sunt învăţat aşa", a declarat viceprimarul Radu Cosca, cel care are în atribuţii această acţiune. Potrivit viceprimarului, deja s-au ridicat de pe domeniul public 96 de panouri, iar acum, în a doua fază, vor fi ridicate alte 63 de panouri. "Dacă firmele vor dori să şi le recupereze vor trebui să achite contravaloarea lucrărilor de transport", a adăugat Cosca.
Viceprimarul spune că în scurt timp nici un panou publicitar nu va mai obtura vizibilitatea şoferilor şi că scuarul de pe Brăilei va fi, în sfârşit, eliberat: "Ulterior se va întocmi un Plan de Urbanism Zonal dar care nu va mai permite amplasarea panourilor pe spaţiul verde".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.