Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Adio, pădure de panouri!

Galaţiul a început să se lumineze, iar spaţiul verde să respire în voie şi să fie vizibil pentru că autorităţile au defrişat mare parte din pădurea de panouri care stăpânea oraşul şi în special scuarul principalei artere. Primarul Marius Stan a dat garanţii că nu vom fi din nou copleşiţi de reclame: „Cu bani foarte puţini şi în timpul foarte scurt pe care l-am avut la dispoziţie, aş vrea să remarcaţi că o parte dintre urâţeniile oraşului au început să dispară. Acele panouri arhicunoscute, cu hemoroizi şi cu alte minuni, nu mai sunt şi nu vor mai fi. După ce vom definitiva noul regulament, nu vor mai fi decât panouri civilizate şi în anumite locuri. N-o să mai existe puzderia de panouri care a fost până acum de nu se mai vedea oraşul. Remarca un gălăţean plecat de un an de zile din Galaţi că i s-a părut că s-a înverzit, s-a luminat oraşul şi nu ştia de ce. Când i-am spus de panouri a realizat că de fapt asta era senzaţia: s-a luminat oraşul, se vede spaţiul verde, totuşi", a declarat edilul.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.