Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Mircea Toader, liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor: „Salut reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni”

Liderul grupului PDL din Camera Deputaţilor, gălăţeanul Mircea Toader, a salutat decizia judecătorilor Curţii Constituţionale şi faptul că Traian Băsescu va reveni la Cotroceni: "Decizia Curţii Constituţionale, chiar dacă am aflat-o pe surse, este logică şi mult întârziată de încercările USL de a crea confuzie. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l înţeleagă USL este că regulile trebuie respectate şi nu schimbate în timpul jocului, fie că ne convine sau nu. Decizia Curţii Constituţionale, indiferent cum este, trebuie respectată şi aplicată pentru a nu se crea un precedent. Subiectiv, nu am cum să nu salut reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni. După lege nu mai există nicio modalitate de a împiedica această revenire, pentru a-şi încheia mandatul, orice încercare de blocare fiind în afara legii şi a democraţiei”, ne-a declarat Mircea Toader.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.