Greu cu audienţele la Consiliul Judeţului, din cauza programului încărcat al preşedintelui!
- O gălăţeancă aşteaptă de doi ani să vorbească personal cu preşedintele CJ Galaţi! * Audienţele sunt zilnice, dar "după posibilităţi", explică biroul de relaţii publice al instituţiei!
Zilele trecute a venit la redacţie o gălăţeancă extrem de revoltată pe autorităţile judeţene, pe care le acuză că refuză să o primească în audienţă de mai bine de doi ani, deşi a depus mai multe solicitări în acest sens. "Acum doi ani am depus o cerere pentru o audienţă la preşedintele Consiliului Judeţului şi nici până în ziua de azi nu m-a sunat nimeni să mă cheme. În urmă cu două săptămâni, am mai depus o cerere şi mi s-a spus să aştept. La fel, niciun semnal! Chiar nu se poate ca preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, oricare ar fi acesta, să-mi acorde 10 minute din mandatul său? Nu vreau să-i spun romanul vieţii mele, este o chestiune importantă pentru mine pe care i-o voi zice imediat", se plânge Doina Săvăstru. Femeia susţine că şi-a petrecut câteva zile şi pe holurile Spitalului Judeţean, în speranţa că-l va vedea pe doctorul Bacalbaşa, căruia vroia să-i spună problema pe care o are, neştiind practic că, după ce a ajuns preşedintele CJ, Nicolae Bacalbaşa a trebuit să renunţe la postul de medic.
Program zilnic, dar în limita disponibilităţii!
Am contactat şi noi biroul de comunicare şi relaţii publice din cadrul CJ pentru a vedea care sunt condiţiile în care se organizează audienţele. Am aflat astfel că, teoretic, programul de audienţe al preşedintelui este 8.00 - 16.30, dar că, de regulă, acesta stă de vorbă cu oamenii "în limita timpului disponibil". Acelaşi birou de comunicare şi relaţii publice ne-a confirmat că doamna Doina Săvăstru a depus o solicitare pentru a intra în audienţă la preşedintele CJ, a scris pe scurt şi ce vrea să-i spună, dar că până acum preşedintele nu şi-a exprimat disponibilitatea de a o primi în audienţă. Motivele par să fie întemeiate - preşedintele Nicolae Bacalbaşa lipsind câteva zile din ţară - însă nu putem să nu ne întrebăm de ce vechiul preşedinte nu a primit-o în audienţă preţ de aproape doi ani. Aceiaşi reprezentanţi ai biroului de comunicare şi relaţii publice ne-au mai confirmat şi faptul că, în cele câteva luni de când este preşedinte, Nicolae Bacalbaşa a primit câteva zeci de gălăţeni în audienţă, deci nu se poate pune problema unei crize de comunicare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.