Consilierii PD-L cer reduceri de personal la Protecţia Copilului Galaţi
Consilierii judeţeni PD-L cer, prin vocea secretarului general Iulian Aramă, reducerea personalului Direcţiei de Protecţia Copilului Galaţi cu circa 400 de angajaţi şi instituirea unui sistem riguros de control a activităţii fiecăruia dintre angajaţi. De asemenea, ei solicită realizarea unei analize comparative raportat la numărul de angajaţi, buget, număr de asistaţi între direcţii de profil din judeţele cu acelaşi număr de locuitori.
Pe lângă concluziile anchetei realizate de către Comisia de Disciplină a CJ, pe care vor să le audă la proxima şedinţă, aleşii PD-L sunt curioşi să afle conţinutul două rapoarte în urma controalelor realizate de către MIRA şi ANPC, rapoarte trecute sub tăcere de fosta conducere a Consiliului Judeţului Galaţi.
În ceea ce priveşte ultima lor doleanţă, era mai simplu să le afle dacă ar fi citit „Viaţa liberă”, care a scris în repetate rândul despre acest subiect.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.