Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Comisia juridică amână deciziile în cazurile gălăţenilor Victor Paul Dobre şi Florin Pâslaru

Comisia juridică a amânat pentru săptămâna viitoare discutarea cererilor de începere a urmăririi penale a foştilor miniştrii Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre (FOTO), pe motiv că aceştia nu şi-au studiat dosarul. Deputaţii jurişti au decis, marţi, să amâne şi hotărârile în privinţa deputaţilor Florin Pâslaru şi Sergiu Andon, declaraţi incompatibili, informează Mediafax.

Vicepreşedintele comisiei Florin Iordache (PSD) a propus amânarea pentru luni, la ora 14.00, a discutării celor patru cazuri, arătând că Borbely şi Dobre nu au reuşit să ia cunoştinţă de dosare.
Preşedintele Comisiei, Daniel Buda (PDL), a susţinut şi el amânarea discutării celor patru cazuri, arătând că oricum judecata plenului va fi dată luni după-amiază sau marţi dimineaţă.
El a spus că se va trimite adresă scrisă către grupurile parlamentare pentru a-i informa pe cei patru deputaţi cu privire la discuţia de luni. El a adăugat că va comunica şi la sediul birourilor acestora.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor avea pe ordinea de zi a şedinţei de marţi luare unor decizii în cazul celor patru deputaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.