Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Parcarea supraetajată, pe agenda Comisiei Tehnice de Urbanism

„Parcări supraetajate - amplasament strada Regiment 11 Siret nr. 1A, beneficiar - municipiul Galaţi”, acesta este primul punct de pe ordinea de zi a şedinţei Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi urbanism de astăzi. Este singurul Plan Urbanistic de Detaliu referitor la parcări, restul vizând construcţia de locuinţe şi spaţii comerciale sau de prestări servicii.
De ani de zile scriem că oraşul are nevoie ca de aer de o parcare supraetajată, iar planuri s-au tot croit. În august 2010, aleşii locali au stabilit chiar şi indicatorii tehnici pentru această investiţie. Parcarea ar urma să aibă parter şi patru etaje, întinzându-se o pe o suprafaţă de 875 mp, 112 locuri de parcare, sistem de control acces cu barieră şi aparat de taxare, instalaţie de detecţie şi alarmare incendiu, dar şi rampe pentru persoanele cu dizabilităţi. Valoarea totală a investiţiei se ridica atunci la 7.588.771,48 de lei, sursa de finanţare fiind 98 la sută fonduri structurale şi 2 la sută de la bugetul local. Partea proastă asupra căreia atrăgeam atenţia în primăvara acestui an era că proiectul acestei parcări a fost lăsat „de rezervă” în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, pentru cazul în care ni s-ar suplimenta fondurile alocate din Programul Operaţional Regional. Rămâne de văzut dacă astăzi se va lua vreo hotărâre în privinţa PUD-ului cu pricina şi dacă el va ajunge pentru aprobare pe masa aleşilor locali. Şi, fără să vrem să vă facem sânge rău, vă mai spunem că durata de realizare a parcării ar fi de 12 luni… dar nu se ştie începând de când.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.