Liberalul Mircea Cristea: PD-L, veriga slabă
Liderul organizaţiei municipale a PNL Galaţi, Mircea Cristea, consideră PD-L drept veriga slabă a guvernării: „Această guvernare este între două partide mari care au opţiuni şi opinii diferite asupra rezolvării problemelor, iar lucrul acesta se vede. Provocarea cea mare este faptul că România, în mod evident, în perioada aprilie-mai, va ateriza în cap din punct de vedere al încasărilor bugetare.
Mie veriga slabă în Guvernul acesta mi se pare PD-L, pentru că până în momentul de faţă, responsabilii lor din Guvern, care trebuiau să vină cu nişte soluţii, nu prea le-au adus. Programul anticriză de care se vorbeşte e la zece la sută din volumul programului propus de echipa lui Tăriceanu în octombrie, deşi şi această echipă a ajuns la aceleaşi concluzii, la care Tăriceanu şi echipa lui ajunseseră din octombrie-noiembrie, că anumite cheltuieli bugetare nu pot fi susţinute fără consecinţe catastrofale pentru buget.
Acum s-a ajuns tot acolo. Avem un guvern forţat, iar pe fondul crizei, alegerile prezidenţiale vor disturba la modul foarte serios tot procesul politic şi administrativ din România”, a declarat Mircea Cristea





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.