Absurd de Galaţi - Nesimţirea nu rămâne datoare!
Bun venit din nou în Galaţiul situaţiilor absurde. Unul dintre imensele paradoxuri îl constituie piatra de moară a datoriilor legată de gâtul Apatermului falimentar, şi care va fi legată şi de piciorul noului Apaterm, încă nenăscut. Vorbim despre datoriile pe care consumatorii le înregistrează fără încetare. Desigur, sunt şi cazuri excepţionale - familii bolnave, copii orfani, pensionari la limita sărăciei sunt ajutaţi să-şi plătească datoriile sau parte din ele cu bani de la buget. La capătul celălalt se află gălăţenii care nu plătesc… din principiu. Mult mai grav este cazul chiriaşilor care au ajuns şi la datorii de miliarde, fără ca Primăria să ia vreo măsură împotriva lor, deşi legea spune clar că la trei luni de neplată ar trebui evacuaţi. Sunt, slavă Domnului, suficienţi amărâţi care ar plăti şi întreţinere, şi tot, numai să li se dea un acoperiş deasupra capului.
De cealaltă parte a baricadei, dau mărunt din buze gălăţenii care nu mai ei ştiu cum strâng cureaua şi îşi drămuiesc fiecare bănuţ ca să îşi achite facturile. Gălăţeni care, în caz de restricţionare a serviciilor de apă sau căldură, suferă nevinovaţi pentru un război al nesimţirii. Dar nesimţirea nu rămâne datoare!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.