Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Unde nu-i pantă, vai de tată: Pe scări, cu căruţul în braţe!

Deputatul Bogdan Ciucă şi-a dat seama, odată ce a ajuns tătic, că nu ai cum să cobori pe faleza inferiorară decât prin intermediul scărilor. „M-am dus cu copilul, cu căruţul, pe faleză şi ca să cobor de pe faleza superioară pe faleza inferioară a trebuit să iau căruţul în braţe. Dar cum se descurcă un bunic cu copilul în căruţ sau o persoană care are o afecţiune locomotorie?”, se întreabă Ciucă. De la Bac până în Port sunt numai scări şi nicio pantă. Ceea ce face dificilă coborârea unui părinte care are copilul în cărucior sau pentru o persoană cu dizabilităţi care nu poate circula decât prin intermediul scaunului cu rotile. Aceeaşi problemă - a lipsei pantelor - există şi la noile borduri. „În mare parte, ele există, dar între timp s-au mai pus borduri, s-au mai asfaltat carosabile şi sunt multe zone în care s-au făcut treceri de pietoni, dar nu s-au mai făcut şi pante. Nu s-a gândit nimeni că acei 10 centimetri de bordură care nu reprezintă nimic pentru un om sănătos, reprezintă ceva de netrecut pentru un om bolnav”, a explicat conservatorul Bogdan Ciucă. În consecinţă, deputatul i-a suflat primarului Marius Stan că nu ar fi rău să pună la punct nişte pante pentru cărucioare la bordurile nou puse şi la scările de pe Faleză. Se pare că primarul a fost de acord. Acum rămâne de văzut când vor fi amenajate pantele.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.