Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Propunere legislativă: Sistemul de pensii, revăzut şi adăugit

O propunere legislativă de modificare a Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iniţiată de deputatul liberal Victor Paul Dobre, a fost aprobată tacit în Senat. „Propunerea mea avea ca obiect de reglementare asimilarea stagiului de cotizare realizat anterior datei de 1 aprilie 2001 de salariaţii care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă, cum era pe vremuri, cu stagiul de cotizare în condiţii speciale de muncă. Aceasta pentru că, prin reglementările succesive, o categorie, respectiv cei care activau în grupa I au pierdut o serie de drepturi”, a declarat deputatul Victor Paul Dobre. Propunerea urmează să fie dezbătută în plenul Camerei Deputaţilor, care este şi cameră decizională, ocazie cu care se va ţine cont şi de propunerile de modificare a legii sistemului de pensii înaintate de o serie de deputaţi. Noile reglementări ar urma să fie aplicată începând de anul viitor, odată cu noul buget al asigurărilor sociale.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
OA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.