Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Deszăpezire pe hârtie: Iarna, pleaşcă pentru Drumuri şi Poduri

Fiecare iarnă a ajuns să însemne numai jale pentru cei care stau în judeţul Galaţi. La fiecare cădere mai abundentă de zăpadă, locuitorii judeţului rămân rupţi de lume, iar operatorii însărcinaţi să se ocupe de curăţarea drumurilor de zăpadă cam au dat chix în ultima vreme.
Vasile Pârlog, şef serviciu în cadrul Prefecturii, a criticat marţi în cadrul Comisiei de Dialog Social modul în care s-a achitat de sarcini societatea Drumuri şi Poduri în iarna trecută. „Trebuie să admitem că nu doar resursele financiare ineficiente au condus la rezultatele discutabile de anul trecut, ci şi modul în care s-a achitat de obligaţii operatorul însărcinat cu rezolvarea acestor probleme. Recomandarea noastră către Consiliul Judeţean este de a privi cu mai multă atenţie subiectul. Un contractant care nu şi-a făcut datoria cum trebuie, deşi a fost plătit, care nu a asigurat nici mijloace tehnice şi nici resurse umane”, a explicat, marţi, Vasile Pârlog în cadrul Comisiei de Dialog Social.
Consiliul Judeţului Galaţi are acoperite în momentul de faţă numai 28 la sută din cantitatea totală de nisip şi 50 la sută din totalul de sare necesare pentru asigurarea capacităţii de utilizare în siguranţă a drumurilor judeţene pe timp de zăpadă, potrivit unei informări făcute de Prefectura Galaţi. În acelaşi timp, din cei 75 de kilometri de parazăpezi de care am avea nevoie la nivel de drum judeţean, nu avem asiguraţi decât trei kilometri.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
NO

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.