Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Viaţă de câine: Un nou padoc din taxa de ecarisaj

Odată cu majorarea taxelor de habitat şi de ecarisaj, Consiliul Local a schimbat şi regulamentele pentru constatarea, stabilirea, încasarea şi utilizarea acestora. Astfel, au stabilit că „taxa specială de habitat se datorează de persoane fizice care locuiesc în municipiul Galaţi”. Aleşii au luat măsuri pentru ca bugetul local să nu mai fie „tras în piept”. S-a hotărât că „declaraţia pentru stabilirea acestor taxe din care rezultă numărul total de persoane ce gospodăresc împreună la aceeaşi adresă de domiciliu/reşedinţă se întocmeşte de către contribuabil, pe propria răspundere”. Declaraţiile vor fi înregistrate în evidenţa fiscală de către Direcţia de Impozite. Motivul pentru care aleşii au recurs la această soluţie este acela că evidenţa asociaţiilor de proprietari nu este întotdeauna conformă cu realitatea din casă, iar în cursul unui an există fluctuaţii în privinţa numărului de persoane care locuiesc într-un apartament. Asociaţiile nu au evidenţa persoanelor care locuiesc în case edificate cu sau fără autorizaţie.
În privinţa ecarisajului, administraţia locală are planuri serioase: „În primul rând, să prestăm un serviciu de ecarisaj decent, civilizat şi modern. Am avut încă o întâlnire cu reprezentanţii celor de la ArcelorMittal, mergem pe ideea de a înfiinţa şi noi alături de padocul de la Smârdan un padoc în oglindă, astfel încât să putem beneficia şi noi de clinica deja construită acolo, specială pentru tratamentul câinilor şi să putem asigura o zonă linşitită şi pentru animale, dar şi pentru oameni, să nu fie stresaţi locuitorii de zgomote, de mirosuri şi alte lucruri neplăcute”, a declarat primarul Marius Stan.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.