Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Decizia aleşilor: Fostul atelier-şcoală de la „Radu Negru”, preluat de Primărie

Dacă şi Ministerul Educaţiei îşi va da acordul, fostul atelier şcoală al Colegiului Tehnic „Radu Negru” va fi preluat de către Consiliul Local al municipiului Galaţi şi valorificat. De altfel, chiar Colegiul a anunţat Primăria că nu mai utilizează imobilul respectiv, situat în strada Ştiinţei nr. 26 şi a solicitat predarea lui. Oricum, gradul de deteriorare al construcţiei nu mai făcea posibilă desfăşurarea de activităţi didactice şi de instruire acolo. Municipalitatea este convinsă că prin transformarea fostului atelier în spaţiu cu altă destinaţie imobilul ar putea fi valorificat, ceea ce ar duce la atragerea de noi venituri la bugetul local.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.