Rectificare bugetară: Centrale termice noi pentru spitalul din Iveşti
La aproape două săptămâni de la redeschiderea spitalului de la Iveşti ca secţie exterioară a Spitalului Judeţean, Consiliul Judeţului Galaţi a alocat secţiei suma de 68.000 de lei pentru achiziţionarea a patru centrale termice. „Există o centrală, dar erau foarte multe pierderi. Era situată undeva în spate, conductele erau foarte vechi, iar prin achiziţionarea unor noi centrale se vor reduce foarte mult costurile”, a explicat medicul Sorin Baican, fostul manager al spitalului şi cel mai probabil viitorul şef al secţiei de la Iveşti. Suma alocată pentru cele patru centrale a fost posibilă printr-o rectificare bugetară, votată luni de consilierii judeţeni.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.