Redevenţă mai mare pentru Gospodărire Urbană
De anul viitor, singurul SRL al municipalităţii, SC Gospodărire Urbană, va plăti pentru bunurile aflate în domeniul public al oraşului care îi sunt concesionate (cimitire, parcări, zone verzi şi de agrement) o sumă de 10.496 lei de lei pe lună. Plata redevenţei se va face trimestrial, în rate egale, până la data de 15 inclusiv a lunilor martie, iunie, septembrie şi noiembrie ale fiecărui an, în caz contrar urmând să datoreze majorări de întîrziere. Redevenţa i-a fost indexată cu indicele de inflaţie înregistrat în luna octombrie 2012 şi a crescut cu 496 de lei faţă de cât a plătit anul acesta - 10.000 de lei pe lună. Veniturile estimate a se încasa la bugetul local în anul 2013 din această sursă sunt în sumă de 125.952 de lei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.