Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Soluţiile anticriză ale Primăriei se lasă aşteptate

* Avertizând asupra bugetului de austeritate, primarul Dumitru Nicolae continuă să nu prezinte un program clar de reducere a cheltuielilor bugetare *

În următoarele zile, proiectul de buget pentru 2009 va fi postat pe pagina de internet a Primăriei municipiului Galaţi, astfel încât oricine are de adus amendamente ori propuneri să o poată face.

Toate propunerile vor fi, însă, neapărat însoţite „şi de sursa de finanţare”, a atras atenţia primarul Dumitru Nicolae, care a precizat că pentru anul în curs, veştile financiare nu sunt deloc bune.

„Lunar, anul trecut, bugetul local încasa circa 122 miliarde lei vechi, iar în acest an, am primit cu 20 de miliarde mai puţin. Motivul constă în faptul că aceşti bani provin din impozitul pe salarii, iar de anul trecut şi până acum, acest impozit a scăzut, ca sume de bani, din cauza numărului mare de şomeri. De altfel, ne aşteptăm ca şi în luna martie să se înregistreze o scădere mai mare de 20 miliarde de lei vechi, tot din cauza şomerilor”, a anunţat Dumitru Nicolae.

Potrivit primarului, condiţiile de austeritate financiară vor impune „un ritm mai puţin alert” la lucrările de investiţii aflate deja în curs de derulare.

Sunt însă unele obiective la care primarul nu vrea să renunţe: „sunt îngrijorat în privinţa investiţiilor la unităţile de învăţământ, că acolo banii [de la stat] nu prea vin. Vreau însă să termin toate investiţiile de la grădiniţele din oraş”.

Primarul afirmă că, în prezent, se lucrează la mai multe unităţi de învăţământ, printre care şi patru grădiniţe, situate pe strada Traian nr. 318, Roşiori nr.12, Grădiniţa nr. 21 „Mihaela” şi Grădiniţa nr. 9 (strada Constructorilor).

Deşi subiectul reducerii cheltuielilor bugetare se discută de mai bine de două luni, până acum, efectiv, nu s-a luat nicio decizie clară la nivelul primăriei.

Nimeni nu precizează concret la ce investiţii noi se va renunţa; reducerea organigramei Primăriei, cu 30 de oameni, a fost retrasă de pe ordinea de zi a şedinţei CL de săptămâna trecută şi până şi propunerea primarului privind „ajustarea” programului de iluminat public a rămas, deocamdată, la stadiul declarativ; sâmbătă, în jurul orei 17.00, când soarele încă lumina bine cerul, pe principalele străzi (Brăilei, Siderurgiştilor) becurile de pe stâlpii de iluminat ardeau degeaba!

Întrebat, primarul nu clarifică nici acum problemele; cu iluminatul „trebuie găsită o soluţie”, cu reducerea de personal – rămâne… cum s-a stabilit (adică, din cauză că aleşii locali nu s-au pus încă de acord, se pare că se va renunţa la 30 de oameni, dar se vor angaja, în locul lor, alţi… zece!), poate doar aşa, prin comasarea şcolilor, să se mai „consolideze” bugetul local…

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.