Interpelare marca Necula: Cât mai e Loganul?
Senatorul PD-L Marius Necula a anunţat că va face luni o interpelare în Parlament cu privire la activitatea ministrului Administraţiei şi Internelor, Dan Nica. Necula susţine că are o informaţie că se continuă programul de achiziţie şi dotare a ministerului cu celebrele Loganuri de 70.000 de euro.
„Această interpelare se doreşte a fi un sprijin acordat ministrului Dan Nica pentru rezolvarea problemei pentru că sunt în posesia unui răspuns al Inspectoratului General al Poliţiei, prin care e dată informaţia că acest contract merge în continuare şi că nu s-a ocupat nimeni să-l negocieze sau să-l deranjeze în vreun fel, lucru care mie mi se pare un nonsens. Vreau să vin în ajutorul ministrului, pentru a pune presiune pe cei care răspund pe acest segment, să-l aducă în limitele normalului”, a spus Necula.
Nu era mai simplu să-i dea un telefon şi să-l întrebe? Chiar dacă, susţine Necula, procedura parlamentară prevede interpelarea.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.