Noua Republică şi ANI: Buturuga mică şi marii incompatibili
Partidului Noua Republică Filiala Galaţi solicită rediscutarea în Comisia Juridică a cazului liberalului Victor Paul Dobre şi critică nepunerea imediată în aplicare a hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul social democratului Aurel Nechita. Ţepuşele NR Galaţi îl au în vizor şi pe Florin Pâslaru, în cazul căruia Comisia Juridică a Palamentului a stabilit că nu se află în conflict de interese pe motiv că acesta nu ar fi primit raportul ANI. „Într-un Parlament care respectă justiţia şi separaţia puterilor în stat, s-ar fi impus demisia sau revocarea imediată a celor trei deputaţi sus-numiţi. Din păcate, dispreţul parlamentarilor USL faţă de regulile bunului simţ, faţă de lege şi hotărârile instanţelor judiciare, este flagrant, menţinându-ne, în fond, în afara ţărilor Uniunii Europene în care principiile statului de drept nu se negociază”, se arată într-un comunicat de presă al Partidului Noua Republică Filiala Galaţi. Totodată membrii NR Galaţi mai spun că „parlamentarii USL trebuie constrânşi să se obişnuiască cu prima regula imuabilă a statului de drept: nimeni nu este mai presus de lege" .





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.