Puncte de colectare a gunoiului amenajate fără aviz
Pentru amplasarea celor 660 de containere igloo, achiziţionate de Primăria municipiului Galaţi, prin ISPA, aceasta nu a notificat Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi. Primăria a achiziţionat containere şi vehicule specializate (660 de containere igloo de 2,5 metri cubi, 528 de containere de 5,5 metri cubi, 32 de containere subterane şi 8 vehicule de colectare), iar containerele destinate depozitării deşeurilor reciclabile au fost deja amplasate în oraş. „Amplasarea containerelor s-a făcut fără avizul autorităţilor de mediu şi sănătate şi fără a exista un plan de amplasare, ceea ce a dus la o serie de nemulţumiri din partea populaţiei. Ne confruntăm cu numeroase sesizări, referitoare atât la starea de salubrizare a municipiului Galaţi, cât şi la starea insalubră a punctelor de colectare a deşeurilor şi la situaţia creată de persoanele care vandalizează aceste containere ca să preia deşeurile colectate selectiv pentru comercializare proprie”, a declarat comisarul Gărzii de Mediu, Liliana Cornea. De asemenea, ea a atras atenţia asupra faptului că în municipiu sunt numeroase zone în care se depozitează necontrolat deşeuri, fără ca Primăria să ia vreo măsură sau să identifice proprietarul terenului pentru a impune măsuri de salubrizare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.