Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Prefectura a stabilit comisia tehnică pentru alegerile europarlamentare

Autorităţile au demarat deja pregătirile pentru alegerile europarlamentare din 7 iunie. Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, prefectul judeţului Galaţi, Claudiu Brînzan (foto), a aprobat prin ordin componenţa nominală a comisiei tehnice judeţene cu atribuţii în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce le revin autorităţilor publice locale şi serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor în domeniul alegerilor membrilor din România în Parlamentul European.

Până pe 23 martie 2009 trebuie delimitate secţiile de votare, iar până cel târziu pe 8 aprilie vor fi desemnaţi judecătorii în biroul electoral judeţean.

Cine votează, cine candidează?

La alegerile europarlamentare, toţi cetăţenii statelor membre ale Uniunii Europene, care au reşedinţa sau domiciliul pe teritoriul României, au dreptul de a vota şi de a fi aleşi ca membri din România în Parlamentul European în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, cu îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege.

„Cetăţenii comunitari care doresc să îşi exercite dreptul de vot în România trebuie să solicite primarilor înscrierea pe listele electorale speciale până cel târziu pe 8 aprilie.

Cetăţenii statelor membre care doresc să fie aleşi ca membri din România pentru Parlamentul European trebuie să prezinte la depunerea candidaturii şi o declaraţie pe propria răspundere că nu mai candidează şi în alt stat membru”, se arată în comunicatul Prefecturii Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.